Cinci maşini au fost implicate într-un accident, pe DN13 E60, între localităţile Văleni şi Acăţari, cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare în timpul mersului.
„Astăzi (miercuri, n.r.), în jurul orei 09.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, între localităţile Văleni şi Acăţari, în care au fost implicate mai multe autovehicule. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, pe DN13 E60, la km 155+840 m, se pare că evenimentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă corespunzătoare în timpul mersului, de către conducătorii a trei autoturisme, care se deplasau pe acelaşi sens de mers, respectiv Sighişoara-Târgu Mureş. De asemenea, unul dintre autoturismele în cauză a fost proiectat pe sensul opus de mers, respectiv Târgu Mureş-Sighişoara, unde a intrat in coliziune laterală cu un alt autoturism, acesta din urmă pătrunzând pe contrasens, unde a colizionat un alt autovehicul”, a afirmat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală, uşoară la prima vedere, a unei femei, pasageră în autoturismul care se deplasa din direcţia Târgu Mureş – Sighişoara, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toţi conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
„În cauză, poliţiştii efectuează cercetări, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului”, a precizat IPJ Mureş.
Din cauza accidentului, circulaţia pe DN13 E60 a fost blocată aproximativ două ore.
Citeşte şi Carnagiu pe şosea, lângă Bârlad. Patru oameni au murit pe loc, într-un accident groaznic