Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi în 2020. Cine sunt beneficiarii

Cultivatorii de usturoi din România vor primi în 2020 un sprijin financiar de cel mult 3.000 de euro/hectar pentru producţia de usturoi, resursele financiare alocate în acest sens de la bugetul de stat depăşind 7,5 milioane de lei, respectiv 1,58 milioane de euro, potrivit unei Hotărâri aprobate miercuri de Executiv.
Romania TV
19 mart. 2020, 13:15
Guvernul a aprobat ajutorul de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi în 2020. Cine sunt beneficiarii

Pentru a fi consideraţi eligibili, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 de metri pătraţi şi să obţină o producţie de cel puţin trei kilograme de usturoi/10 metri pătraţi. Cererile se depun până la data de 15 mai inclusiv.

„Impactul financiar prevăzut este de maximum 7.500 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.579,080 mii euro şi se asigură din bugetul pe anul 2020”, precizează Ministerul Agriculturii.

Valorificarea producţiei de usturoi se va face în perioada 1 iulie – 20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie 2020.

„În vederea monitorizării calităţii usturoiului care se oferă populaţiei, potenţialii beneficiari trebuie să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, ce va fi verificat de Autoritatea Naţională Fitosanitară. Pentru acurateţea datelor privind suprafeţele deţinute şi cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere”, se arată în document.

De asemenea, reprezentanţii Direcţiilor Agricole Judeţene vor verifica cultura înainte de recoltare, cu evaluarea producţiei.

Procedura de inspecţie şi verificare se realizează de către structura cu atribuţii în inspecţii tehnice din cadrul MADR şi se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.

Guvernul a aprobat miercuri, 18 martie 2020, o Hotărâre care modifică şi completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”.

La nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual reprezintă 2,2 kilograme, respectiv 1,41% din consumul total de legume.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Cum poți păstra boabele de cafea proaspete timp de 12 luni. Trucul pe care trebuie să-l știe iubitorii de cafea
Capital.ro
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Decizie pentru cei care locuiesc în case sau blocuri vechi. Statul va plăti banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Remus Pricopie îl acuză pe Mircea Geoană de folosirea însemnelor NATO în campania electorală
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!