Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, susține că nu va tăia salariile jucătorilor, chiar dacă în această perioadă nu se joacă fotbal. Becali a explicat că FCSB are bani să reziste o bună perioadă și nu are motiv să taie salariile.
Citește și: Traian Băsescu dă de pământ cu Guvernul Orban: ‘Cea mai mare prostie pe care poți s-o vezi este scutirea tuturor să plătească utilitățile’
„Cum să umbli la salarii? Ce, sunt peste 100 de zile? Aaa, dacă se va prelungi pe mai mult de două luni vom vedea. Dar, nu le poți scădea salariile pentru că nu pierzi nimic într-o lună.
Trebuie să demonstrezi că jucând fotbal obți bani din bilete, din drepturi tv, jucătorii vin la antrenamente, sunt mai multe chestiuni”, a spus Gigi Becali, la Digisport.
Totodată, Becali se laudă cu propria viziune legată de investiția în fotbal care l-a adus într-o astfel de ipostază.”La ora asta, n-am motiv să scad salariile Hai, să vă spun ceva. Eu rezist! Nu-i problemă. Știți de ce rezist eu acum și nu am probleme, ca alții? Pentru că eu, niciodată, nu dau bani degeaba!”, a mai spus Becali.
Gigi Becali, donaţii importante
În urma cu doar cateva zile, Gigi Becali a făcut o donatie consistentă către Spitalul Matei Bals, care s-a plâns de multe lipsuri în lupta cu pandemia de coronavirus. Patronul FCSB a donat produse în valoare totală de aproape 100.000 de euro, aparatura medicală, produse pentru îngrijirea bolnavilor, dar si echipamente de protectie.
Acum, afaceristul a decis sa aloce alti 50 de mii de euro si pentru alte spitale. Spunea acesta ca a plătit un scanner de 12.000 de euro si a mai comandat 4.000 de combinezoane din Turcia pentru medicii români, toate acestea ajungând la un spital din Radauti. De asemenea, Gigi Becali sustine ca in clinica lui se pot face teste de coronavirus, înturcât există aparatură, dar această activitate trebuie să fie aprobată de autorităti. În laboratorul clinicii acestuia testele care depistează infecția cu noul coronavirus ar dura 2-3 ore si a comandat deja 2.000 de astfel de teste.
”Pe lângă cei 50.000 de euro pe care îi pun la bătaie i-am pus pe cei de la spitale să îmi mai facă o listă cu tot ce le trebuie. Știu că doctorii se află în prima linie, dar trebuie să fie și ei ajutați de cei care au bani din România”, a spus Becali