În aceste condiţii, doar 60 de centre rămân la dispoziţia publicului, cu orar de funcţionare între orele 6.00-20.00 în timpul săptămânii şi între orele 8.00-15.00 în weekend.
STB SA recomandă călătorilor ca în această perioadă să folosească modalităţile alternative de cumpărare şi de plată a călătoriei:
Aplicaţia gratuită BPay permite achiziţionarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a fi necesară existenţa unui card de transport.
Detalii privind metodele alternative de plată, precum şi lista centrelor care vor fi deschise începând de luni, pot fi găsite pe site-ul STB SA (www.stbsa.ro).
Potrivit News.ro, vor continua să funcţioneze centrele din zonele cele mai tranzitate de public, precum şi cele din punctele esenţiale ale oraşului, precum Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni.
Majoritatea punctelor de vânzare ce rămân deschise începând de luni sunt cele de emitere şi reîncărcare carduri (49), de unde se pot procura toate titlurile de călătorie, inclusiv abonamente cu preţ întreg şi redus, cu înregistrarea imediată în sistem, precum şi 11 centre vor fi de tip offline, care pot emite doar carduri de transport nenominale sau pot reîncărca, pe orice tip de card, orice titlu de călătorie, dar fără preţ redus.