Cum era Florin Cîţu în şcoală! În 1988, Florin Vasile Cîţu a luat 4 la examenul de treaptă a doua la Liceul Energetic din Râmnicu Vâlcea.
Acesta ar fi trebuit să intre la şcoala profesională, dar l-au salvat relaţiile părinţilor săi. Directorul liceului din acea vreme l-a mutat din pix pe tânărul Cîțu la liceu. După absolvire, a ratat doi ani la rând admiterea la ASE, după care a intrat la o universitate privată.
De la nota 4 în liceu, Cîțu a absolvit în 1996 Grinnell College din America, specializarea economie-matematică, şi acum e tratat ca o adevărată vedetă pe pagina de internet a şcolii.
Chiar la împărţirea funcţiilor între PNL şi USR-PLUS, Florin Cîţu a spart tăcerea. Nu a vorbit despre politică, ci despre finanţele ţării.
„Situaţia financiară a României este bună şi nu vor exista probleme în următoarele luni”, a spus Cîţu, într-un live pe Facebook.
Nicio vorbă despre datoria publică de 44 la sută din PIB, sutele de mii de joburi pierdute în lunile de pandemie. Doar cuvinte mari despre cât de performant este el.
„Am asigurat finanţarea pentru prima parte a anului viitor. Vorbim de cheltuielile pentru primele 4 sau cinci luni ale anului viitor. Nu există nicio problemă pentru cheltuieli, mai ales pentru cheltuielile în Sănătate. Banii sunt, îi avem, nu este nicio problemă să putem să le dăm drumul, să facem aceste cheltuieli. Salarii, pensii etc nu există nicio problemă.”, a spus ministrul Finanţelor.
Pe 25 februarie Curtea Supremă va decide definitiv dacă desființarea Direcției Juridice din Ministerul Finanțelor, decisă de Cîțu, este legală, scrie Ziar de Vâlcea.
Direcția este aceeaşi care a reprezentat Statul în procesul, culmea, cu tatăl lui Cîțu. Seniorul Cîțu se luptă cu Statul pentru păduri de multe hectare în Vâlcea.