Potrivit Independent, aproape 680.000 de de măşti de protecţie, printre ele şi măşti speciale folosite de medici, au fost confiscate în cadrul unei operaţiuni de combatere a traficanţilor. Ministrul ceh de Interne a precizat furnizorul de echipamente medicale a crescut preţul în ultimul minut.
100.000 dintre aceste măşti de protecţie au fost, însă, trimise de China şi erau destinate Italiei, una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus. Măştile trebuiau să ajungă la comunitatea chineză din Italia.
Obiectele confiscate au fost duse într-un depozit din oraşul Lovosice
„Din păcate, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că o mică parte din aceste măşti erau un cadou făcut de China Italiei. Colaborăm dcu ambele state pentru a ne asigura că Italia nu pierde nimic”, a declarat Jan Hamáček, ministrul ceh de Interne.
De asemenea, Ministerul ceh de Externe a anunţat că 110.000 de măşti de protecţie vor fi trimise Italiei din stocurile proprii.
Duminică, Cehia a raportat un total de 1.047 de cazuri de infectate cu noul coronavirus. Guvernul de la Praga a ordonat că orice persoană care iese din casă trebuie să aibă gura şi nasul acoperite.