Schulz, către studenţii SNSPA: Am fost un elev slab. Un profesor mi-a spus să mă fac politician

Martin Schulz i-a surprins, miercuri seară, pe studenţii Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, relatându-le cât de bun a fost la învăţătură în timpul liceului. După ce a fost copleşit cu laude venite din partea conducerii universităţii şi a mai multor personalităţi academice, preşedintele Parlamentului European a povestit pe un ton relaxat, cu mult umor, cum s-a derulat viaţa sa şcolară.
Raul Florea
01 nov. 2012, 08:00
Schulz, către studenţii SNSPA: Am fost un elev slab. Un profesor mi-a spus să mă fac politician

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, plină ochi cu personalităţi politice şi academice, profesori universitari şi câteva zeci de studenţi, Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a făcut o scurtă descriere a elevului Martin Schulz.

„Niciodată în viața mea nu am fost student. Nu am mers la Universitate. Am fost chiar un elev slab în liceu, a trebuit să plec de la liceu pentru că eram unul dintre cei mai indisciplinați elevi. I-am admirat pe cei care au urmat cariera academică pentru că știu cât de greu este acest lucru și câte eforturi, ce investiții trebuie să facă cineva pentru a merge la universitate”, a precizat şeful PE imediat după ce a primit titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA.

Pentru a fi cât mai explicit, Martin Schulz a povestit un episod din timpul liceului.

„La 16 -17 ani, profesorul de matematică mi-a cerut să explic Binomul lui Newton. Trebuie să recunosc că nu știam despre ce formulă vorbea, dar am ieșit în fața clasei și am vorbit timp de 10-15 minute. La sfârșit profesorul mi-a spus ‘Schulz, uite care e treaba, Matematica e inutilă, încearcă să devii politician'”, a relatat oficialul UE în râsetele audienţei.

Pe lângă umorul cu care a luat prin surprindere atât linia întâi a invitaţilor (formată din foştii şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu, foştii miniştri ai Educaţiei Cristian Adomniţei şi Anton Anton şi preşedintele Academiei Române Ionel Haiduc), cât şi mulţimea de studenţi, preşedintele PE s-a arătat emoţionat de titlul primit şi a subliniat cât de mult îi preţuieşte, îndeosebi pe tinerii care încep o carieră universitară:

„Nu mi se întâmplă foarte des în viața mea să îmi caut cuvinte, să mă gândesc la ceea ce trebuie să spun, dar acesta este un moment în care trebuie să recunosc că sunt profund emoționat. Astăzi am devenit membru al acestei prestigioase comunități academice, acum fac parte din comunitatea academică din România, este o onoare excepțională pentru mine și permiteți-mi să spun că acestea nu sunt niște formule standard de mulțumire. Spun aceste lucruri din adâncul inimii”.

La finalul întâlnirii, Schulz a promis că se va întoarce în România cât mai curând cu putinţă pentru a susţine încă o „lecţie” în faţa studenţilor SNSPA, însă a precizat pe acelaşi ton că nu va putea onora cu prezenţa „toate cele 49 de universităţi de stat şi cele peste 30 de universităţi private la care a făcut referire doamna ministru Andronescu”.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Lege importantă pentru șoferi, promulgată de Bolojan
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Atenție șoferi! Poliția Rutieră a declanșat vasta operațiune "Speed Marathon"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța