Şoferul ieşea din Unitatea de Jandarmi când, pe pantă, a constatat că nu mai are frâne. A pierdut controlul volanului, a rupt gardul pe protecţie şi o ţeavă de gaze, după care a căzut de pe pod. Imediat la faţa locului au ajuns şi pompierii care au oprit gazul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Reprezentanţii Jandarmeriei susţin că toate maşinile pe care le deţin au inspecţia tehnica la zi.
„În această dimineaţă (joi n.r.), o maşină a Inspectoratului de Jandarmi s-a răsturnat din cauza unei defecţiuni tehnice la sistemul de frânare. Avem informaţia că un coleg este la spital, acuzând o durere în zona toracică. Toate maşinile care sunt în acest moment în inspectoratul nostru au verificarea tehnică făcută la 6 luni de zile, deci ele sunt funcţionabile toate”, a declarat, la România TV, Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean Jandarmeria Caraş-Severin.