Norvegia a anunţat că ONU va crea un fond pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 la nivel global

Ministrul norvegian de externe, Ine Eriksen Soereide, a declarat, luni, că Organizația Națiunilor Unite (ONU) va crea un fond pentru susținerea tratamentului pacienților cu coronavirus din întreaga lume. 
Romania TV
23 mart. 2020, 13:15
Norvegia a anunţat că ONU va crea un fond pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 la nivel global

„Un fond susținut de mai mulți donatori sub auspiciile ONU va oferi predictibilitate partenerilor noștri și va ajuta la eficientizarea eforturilor”, a declarat ministrul de externe, Ine Eriksen Soereide, potrivit agenţiei Reuters, citată de Agerpres. 

Citeşte şi: NOI MĂSURI împotriva COVID-19: Se suspendă internările. Pacienţii care nu sunt urgenţe sunt externaţi în termen de 48 de ore

Scopul fondului administrat de ONU este de a ajuta țările în curs de dezvoltare cu sisteme slabe de sănătate cu gestionarea și depășirea crizei, precum și cu abordarea consecințelor pe termen lung ale pandemiei, a adăugat aceasta.

ONU ar putea face un anunț oficial în această săptămână, a mai spus ministrul norvegian.

Noul tip de coronavirus a infectat peste 340.000 de persoane la nivel mondial și a provocat moartea a peste 14.700 de oameni. 

Citeşte şi: Klaus Iohannis, apel către pensionari: „Limitaţi orice deplasare în afara domiciliului. Nu vă expuneţi inutil unui risc uriaş!”

În România, autorităţile au anunţat că până luni, 23 martie, la ora 13, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la 576. Sunt 143 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore. De asemenea, patru pacienţi ifectaţi cu coronavirus au decedat. La ATI sunt internaţi în prezent 15 pacienţi infectaţi cu coronavirus, iar șapte dintre ei sunt în stare gravă. 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...