Ortodoxe: Sfântul Arhidiacon Ștefan
Greco-catolice: DUMINICA DUPĂ NAȘTEREA DOMNULUI (a Sf. și drepților: Iosif – logodnicul Născătoarei de Dumnezeu, David – pf. și împăratul, și Iacob – rudenia Domnului). A III-A ZI DE CRĂCIUN. Sf. arhid. m. Ștefan; Sf. cuv. Teodor Mărturisitorul. G 4; EvÎ 7; Ap Gal 1,11-19; Ev Mt 2,13-23
Romano-catolice: † SF. FAMILIE: Isus, Maria şi Iosif, Sf. Ioan, ap. şi ev.
Sfântul Ștefan era iudeu din seminția lui Avraam, potrivit crestinortodox.ro. Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii și crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost aleși din cadrul comunității șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”. Aceștia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât și să supravegheze bună orânduială la mesele comune. Primul dintre aceștia a fost Ștefan. Acesta predica cuvântul Evangheliei, boteza și ajuta la desfășurarea cultului aparținând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.
Saducheii și fariseii au pus niște bărbați să spună că L-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în față judecătorilor, Ștefan i-a înfruntat, iar aceștia au cerut ca acesta să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor)
Pentru că exista obiceiul ca cei omorâți cu pietre să nu fie înmormântați în cavoul familiei, se crede că a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415.
Sfântul Ştefan este prăznuit imediat după Naşterea Mântuitorului fiind un sfânt foarte important şi asta deoarece a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce era lovit cu pietre, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. El a devenit astfel primul martir creştin. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.
Troparul Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:
Încununatu-s-a creştetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Icosul 1
Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 2-lea
Nesuferind iudeii râvna ta cea dumnezeiască, cu care grăiai împotriva lor şi-i mustrai cu îndrăzneală, s-au pornit asupra ta să te ucidă, pentru că ei nu ştiau să cânte: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înverşunata răutate a iudeilor şi focul nebuniei lor le-au vărsat asupra ta; şi s-au pornit cu pietre a te ucide pe tine, ca pe un miel nevinovat; iar noi, cinstind râvna ta, zicem:
Bucură-te, suflet de diamant;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, voinţă înfocată către Hristos;
Bucură-te, că El te-a încununat frumos;
Bucură-te, că raza dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că pe Fiul lui Dumnezeu iudeilor L-ai vestit;
Bucură-te, că ei din pricina aceasta au înnebunit;
Bucură-te, că faţa lor s-a îngălbenit;
Bucură-te, că sufletul lor s-a amărât;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 3-lea
Sfinţii Apostoli, vorbind cu îndrăzneală la adunarea lor creştinilor, au zis: „Nu se cuvine a sluji meselor, ci lui Dumnezeu”; atunci ai fost ales a fi ocrotitor sărmanilor, spre a-i învăţa să cânte: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Fiind ales arhidiacon, ai făcut multe minuni cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, spre întărirea celor ce te vedeau; de aceea vrednic eşti de acestea:
Bucură-te, arhidiacone;
Bucură-te, apostole minunate;
Bucură-te, că pe bolnavi i-ai vindecat;
Bucură-te, că pe credincioşi i-ai întărit;
Bucură-te, că pe evrei cu îndrăzneală i-ai mustrat;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai arătat Mesia cel adevărat;
Bucură-te, că fariseii de aici s-au îndemnat spre a te ucide;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 4-lea
Fiind adunate toate neamurile în Templul lui Solomon şi în sinagoga lor, ai fost pârât că strici Legea şi necinsteşti locul cel sfânt, hulindu-te fără dreptate; iar tu cântai din inimă: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Stând în mijlocul celor nedrepţi, ca un înger între ucigaşi, ai zis: „O, bărbaţilor, nu va înşelaţi, că Iisus Hristos Mesia nu în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti locuieşte, ci în sufletele celor ce strigă cu credinţă: Hristos este Dumnezeu adevărat”; iar noi zicem ţie acestea:
Bucură-te, că stând între iudei ca un înger te-ai arătat;
Bucură-te, că gura lor cea înveninată o ai astupat;
Bucură-te, că ochii lor au sângerat privindu-te;
Bucură-te, că toată istoria de la Adam şi Moise le-ai arătat;
Bucură-te, că ei, acestea auzind, şi-au astupat urechile;
Bucură-te, că i-ai mustrat ca Ilie râvnitorul;
Bucură-te, că i-ai arătat pe ei a fi împotrivitori Duhului Sfânt;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 5-lea
Dumnezeiescul har întărindu-te pe tine, înaintea iudeilor ai zis, cu îndrăzneală, că a venit Mesia cel adevărat; iar ei, necrezând, s-au pornit asupra ta cu mânie. Dar tu, vesel fiind, râdeai de nebunia lor, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
În zadar s-au tulburat iudeii asupra ta, că stând la loc înalt ai strigat cu mare glas: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui”; iar noi, mirându-ne de îndrăzneala ta, grăim ţie acestea:
Bucură-te, om îngeresc;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Hristos;
Bucură-te, următorule al blândului Iisus;
Bucură-te, că ai biruit cu puterea Lui;
Bucură-te, că El ţi-a gătit cununa răbdării;
Bucură-te, că în ceruri te sălăşluieşti;
Bucură-te, că acolo vezi Sfânta Treime;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 6-lea
Mucenice şi Arhidiacone Ştefan, ca să întăreşti pe credincioşi, ai făcut rugăciuni pentru ucigaşii tăi; deci roagă-te şi pentru noi şi ne izbăveşte de toate nevoile şi de vrăjmaşii noştri şi păzeşte pe credincioşii creştini de erezii, ca să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Neamul evreiesc fiind învăţat cu uciderea proorocilor, s-a pornit asupra ta cu vifor de mânie, şi te-a scos afară din cetate, ca să te ucidă; dar noi te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, următorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, căci ca El ai fost batjocorit;
Bucură-te, că afară de porţi ai pătimit;
Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că răbdarea ta a străbătut cerurile;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 7-lea
Saul, fiind foarte râvnitor după Legea părintească, suflă cu îngrozire asupra ta, vrând cu mii de mâini să te ucidă; dar neputând el face aceasta, a păzit hainele ucigaşilor, că nu ştia să cânte: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Valea lui Iosafat fiind îndestulată de pietre, iudeii cei blestemaţi acolo te-au scos ca să te ucidă, ca pe un miel nevinovat; dar fiindu-ne jale de tine, cu lacrimi zicem ţie acestea:
Bucură-te, suflet nevinovat;
Bucură-te, trup neîntinat;
Bucură-te, că Duhul Sfânt te-a umbrit;
Bucură-te, că Saul, rudenia ta, la credinţa creştinească a venit;
Bucură-te, că şi el asemenea a pătimit;
Bucură-te, că răbdarea ta pe mulţi i-a întărit;
Bucură-te, că prin tine Domnul S-a preaslăvit;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 8-lea
Preasfânta Fecioară, Maica Domnului Iisus, împreună cu ucenicul cel iubit stând la loc înalt şi privind spre pătimirea ta, se ruga pentru tine, învăţându-ne pe noi să ne rugăm unul pentru altul şi să cântăm cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Mucenice al lui Hristos, Ştefane, dulci şi lesnicioase ţi se păreau chinurile, când vedeai pe Iisus privindu-te şi pe Sfântă Maica Sa rugându-se pentru tine; iar noi, încredinţându-ne îndrăznelii tale celei către Dumnezeu, cântăm ţie aceste laude:
Bucură-te, că ele ţi s-au făcut flori spre încununare;
Bucură-te, că prin ele ai câştigat mare îndrăzneală la Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vrăjmaşi;
Bucură-te, cel ce împaci sufletele celor învrăjbiţi;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, că rugându-te pentru noi vei fi ascultat;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 9-lea
Fiii piericiunii cei băutori de sânge, întunecaţi fiind la minte de tatăl lor satana, şi-au plinit pofta lor ucigându-te cu pietre pe tine, care te rugai pentru ei şi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Dumnezeiasca pronie a sădit în inima ta frica Sa şi te-a îndemnat a răbda azvârliturile de pietre, a ne întări pe noi spre dragostea lui Dumnezeu şi a grăi ţie acestea:
Bucură-te, purtătorule de chinuri;
Bucură-te, biruitorul iudeilor;
Bucură-te, fierbinte rugătorule al Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce te milostiveşti de toţi credincioşii;
Bucură-te, Apostole preaminunate;
Bucură-te, arătătorule de taine adevărate;
Bucură-te, că, rugându-te, ai adormit;
Bucură-te, că sufletul tău Dumnezeu ca o jertfă l-a primit;
Bucură-te, scăparea celor necăjiţi;
Bucură-te, ocrotirea diaconilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 10-lea
Împăratul slavei, Domnul Iisus, primind sfântul tău suflet în cerul cel văzut de tine deschis şi sălăşluindu-te lângă scaunul dumnezeirii, nu ne uita pe noi, cei cuprinşi de multe nevoi şi de ispitele vieţii; ci te roagă pentru noi şi ne întăreşte în răbdarea şi în dragostea cea către Dumnezeu, spre a cânta: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Trupul tău cel zdrobit de pietre fiind aruncat spre mâncare fiarelor şi păsărilor, zăcea neîngropat; dar măritul Gamaliel, cu fiul său, l-a îngropat cu cinste, zicând către tine aşa:
Bucură-te, soare strălucitor;
Bucură-te, blândule mieluşel;
Bucură-te, mântuitorule de suflete;
Bucură-te, risipitorule de vrăjmaşi;
Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;
Bucură-te, sprijinitorul văduvelor;
Bucură-te, mustrătorul iudeilor;
Bucură-te, binefăcătorul tuturor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 11-lea
Împărăteasa Evdochia, venind la cetatea Ierusalimului şi aflând locul unde ai fost ucis, cu lacrimi a sărutat pământul cel roşit cândva cu sângele tău; şi zidind biserică preafrumoasă, ca să Se preaslăvească Dumnezeul minunilor, a pus într-însa cinstitele tale moaşte, ca văzându-te credincioşii să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Împărate Sfinte, preadulce Iisuse, primeşte pe pătimitorul Tău ca mijlocitor pentru mântuirea noastră şi pentru sporirea în fapte bune; pentru ca îndreptându-ne viaţa, să grăim cu dragoste către pătimitorul Tău unele ca acestea:
Bucură-te, viteazule ostaş;
Bucură-te, propovăduitorule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, moştenitorule al cereştii Împărăţii;
Bucură-te, al lumii învăţător;
Bucură-te, păzitorule al legii strămoşeşti;
Bucură-te, ocrotitorule al ţărilor creştineşti;
Bucură-te, întărirea ostaşilor creştini;
Bucură-te, cel ce surpi pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, împodobitorul bisericilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 12-lea
Făclie luminoasă fiind, nu putem a te lăuda pe tine, cel ce ai pus în uimire pe îngeri prin pătimirile tale; ci tu, cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, învaţă-ne pe noi a avea evlavie şi credinţă către toţi sfinţii, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu, a izvorât mulţime de mucenici, între care tu ai fost cel dintâi, arătându-le calea spre pătimire şi îndemnându-ne pe noi a zice ţie unele ca acestea:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru neamul creştinesc;
Bucură-te, cel ce ai biruit tot sfatul diavolesc;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale mângâi pe toţi;
Bucură-te, cel ce prin pătimirile tale goneşti demonii;
Bucură-te, că pe cei ce te cinstesc îi faci sănătoşi;
Bucură-te, că cei ce te laudă vor câştiga mila ta;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, grabnicule ajutător al celor ce te cheamă;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul al 13-lea
O, preadulce Mucenice al lui Hristos Ştefan, primeşte această puţină rugăciune din gurile noastre cele de tină şi te roagă pentru noi nevrednicii, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim de mânia lui Dumnezeu şi de ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii, văzând pătimirea ta…, Condacul 1: Apostole al lui Hristos…
Icosul 1
Îngerii, văzând pătimirea ta, s-au mirat de răbdarea ta şi cu dragoste au lăudat nevoinţele tale, zicând:
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, că pe Dumnezeu L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că pătimirilor Lui ai urmat;
Bucură-te, îndreptătorule la fapte bune;
Bucură-te, că pentru lege ţi-ai pus sufletul;
Bucură-te, că prin pătimire ai îndemnat pe toţi a urma ţie;
Bucură-te, uşa mucenicilor;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, lauda nevoitorilor;
Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Condacul 1
Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan!
Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Ştefan, cel ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinşi de nevoi şi ispite; ci te roagă pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea şi să depărteze de la noi pe tot vrăjmaşul cel pornit asupra noastră, prin mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.
Roagă-te, Sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeaşi căldură cu care te-ai rugat pentru ucigaşii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu şi să ne apere pe noi, poporul Său cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiţi, să lăudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă şi pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin.