Decizia amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo a fost luată după o discuţie între preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach, şi premierul japonez Shinzo Abe, care a avut loc marţi, la ora 11 GMT (ora 13.00, ora României).
Luni, Shinzo Abe a subliniat imposibilitatea ca întrecerile olimpice sa aibă loc în situaţia actuală, iar la primele ore ale zilei de marţi s-a anunţat că tema va fi analizată de şeful guvernului nipon cu preşedintele CIO.
Măsura vizează şi Jocurile Paralimpice prevăzute în perioada 25 august – 6 septembrie. De la înfiinţarea Jocurilor Moderne, în 1896, este pentru prima oară când jocurile sunt amânate pe timp de pace. Competiţia a mai fost anulată de două ori în timpul celor două războaie mondiale.