Vaccinarea anti-COVID-19 a început duminică dimineaţă în zece centre medicale din Bucureşti şi din ţară. Prima persoană care a fost vaccinată anti-COVID-19 este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Mihaela Anghel este membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
„Cred că a fost cea mai mare emoţie. Am fost foarte privilegiată pentru că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din ţară (…) Nu am ştiut cum să reacţionez, nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă. Pur şi simplu am spus ‘da’ şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc. A fost cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”, a afirmat asistenta după ce a primit doza de vaccin anti-COVID-19.
Ea a avut un mesaj şi pentru cei care refuză să se vaccineze sau nu cred în existenţa pandemiei.
„Să deschidă bine ochii şi să vină să se vaccineze, pentru a putea scăpa de această greutate care ne apasă pe toţi. Să nu aştepte să se îmbolnăvească ei sau cei dragi, ca să îşi dea seama că există această boală (…) Simt şi sper să fie începutul şi sfârşitul acestei pandemii. Sper din tot sufletul”, a spus asistenta.
Mihaela Anghel a adăugat că cel mai greu moment din acest an a fost când a pierdut un pacient, care a stat la terapie intensivă mai mult de trei luni.
„Suntem şi noi afectaţi de pierderea pacienţilor. În toţi aceşti ani de când lucrez aici, nu s-a întâmplat niciodată să avem atât atât de multe decese (…) A fost mai greu la început, pentru că nu am putut sta lângă familie. A trebuit să stăm izolaţi (…) A fost un caz destul de grav, un băiat de 33 de ani, care a fost în terapie intensivă cam trei luni şi jumătate în spital (…) Gândiţi-vă că toţi stăm îmbrăcaţi în acel echipament. Cinci-şase ore fără apă, fără aer, numai căldură şi transpiraţie”, a mai afirmat asistenta.
Citeşte şi: Florin Cîţu: Vor fi vaccinuri gratuite pentru toți cei care doresc să se imunizeze
Autoritoţile medicale din România au stabilit cum vor fi distribuite primele doze de vaccin antiCOVID în centrele de vaccinare din ţară. Lista cu centrele şi numărul de doze a fost publicată.
„Dozele de vaccin din prima tranșă- cele peste 3000 de vaccinuri cu valoare de primă administrare- au fost alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, în funcție de necesarul solicitat de fiecare dintre spitale cu mențiunea că pot fi oricând modificate în funcție de cererea unităților:
1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 100 de doze
2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“- 600 de doze
3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ – 530 de doze
4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca- 375 doze
5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța- 170 doze
6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova- 90 doze
7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase- 260 doze
8. Maramureș – Baia Mare- Spitalul de Urgență- 210 doze
9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava- 250 doze
10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara- 450 doze.”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Prima tranșă simbolică de vaccinuri va fi urmată de o a doua, până la finele anului, când sunt așteptate încă 150.000 de doze de vaccin.
Vaccinul antiCOVID a ajuns sâmbătă la Bucureşti. Serul va fi depozitat în condiţii speciale la Institutul „Cantacuzino” din București, de unde vor fi transportate ulterior la centrele regionale din țară.