Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu este vremeea răfuielilor politice, dar premirul Ludovic Orban a început conferinţa de marţi cu un atac la adresa PSD. „Ar fi trebuit să existe stocuri pentru a face faţă unei astfel de epidemii. La momnetul la care am preluat guvernarea, stocurile erau zero”, a declarat Orban, în prima conferinţă de presă de la ieşirea din izolare.
Premierul a explicat că este nevoie de intervenţii la nivel diplomatic pentru ca alte state să permită exportul materialelor de care România are nevoie.
„Cererea pe piata internationala a crescut exploziv. Romania face toate eforturile omeneste posibile pentru a putea achizitiona aceste cantitati. Am avut N oferte, contracte care nu au putut fi onorate. Din decizii luate de diferite companii sau state, nu ne-am putut duce la bun sfarsit contractele. Avem din foarte multe tari unde este necesar sa intervenim la nivel diplomatic”, a explicat premierul.
Orban a mai amintit că se organizeaza achiziţia prin Unifarm şi prin Crucea Rosie. De asemenea, s-au simplificat procedurile la maximum pentru a putea incepe productia in tara. „Deja a inceput productia de catre companii romanesti”, a precizat premierul.