Mesajul disperat al unui medic de la Spitalul Judeţean Suceava închis din cauza coronavirus. „Ar trebui să vină armata”

Un medic din cadrul Spitalului Judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava a lansat un apel disperat, după ce peste 100 de cadre medicale au fost diagnosticate cu noul coronavirus. Doctorul susţine că este nevoie de o coordonare cât mai rapidă şi fermă deoarece de trei zile "situaţia a fost scăpată de sub control".
Romania TV
25 mart. 2020, 08:37
Mesajul disperat al unui medic de la Spitalul Judeţean Suceava închis din cauza coronavirus.

Spitalul Județean din Suceava va fi închis începând de astăzi pentru dezinfecţie, iar pacienții vor fi transferați la alte unități medicale, urmare a controlului făcut de Ministerul Sănătății. Toţi pacienţii vor fi testaţi pentru coronavirus şi transferaţi la alte unităţi în funcţie de rezultatul testului. Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a precizat că până acum 34 de medici din cadrul spitalului Suceava sunt confirmați pozitiv la COVID 19. De asemenea, 49 de asistenți medicali și infirmieri au fost confirmaţi cu COVID 19.

Spitalul Judeţean Suceava se închide de azi. Toţi pacienţii vor fi testaţi pentru CORONAVIRUS şi tranferaţi la alte unităţi sanitare

Potrivit Monitorul de Suceava, medicul a declarat că de trei zile „situația a fost scăpată de sub control”.

„Principalele probleme acum sunt lipsa de decizie la nivel central. Nu au hotărât ce se întâmplă cu personalul asimptomatic testat: vine să lucreze? Personalul asimptomatic ieșit pozitiv rămâne să lucreze? Dacă într-o secție tot personalul este pozitiv se aduc medici din altă parte?”, a precizat doctorul, conform sursei citate.

O asistentă de la Suceava plânge şi cere ajutorul: Nu mai putem. Vrem să fim testaţi. Am intrat în contact cu toţi care sunt infectaţi

Reacţia medicului vine în contextul în care un număr de 103 cadre medicale de la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan” din Suceava au fost diagnosticate cu COVID 19, a anunţat Grupul pentru Comunicare Strategică. Există temeri potrivit cărora numărul celor infectaţi ar putea creşte ţinând cont că materialele de protecţie sunt insuficiente în spitale şi foarte mulţi medici au intrat în contact cu persoane infectate cu coronavirus. 

„Credeam că va veni cineva din afară să preia conducerea, îndrăznesc să spun că ar trebui să vină armata. Mult personal a dezertat acoperindu-se cu o testare, iar spitalul vechi este ca o corabie în derivă, cei de acolo strigă după ajutoare, iar dincoace nu este factor decizional. Ce se întâmplă la Suceava este prefigurarea altor spitale din țară. Să încercăm să facem ceva. Încercați să faceți ceva!”, a transmis medicul.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, are coronavirus. Reacţia liderului PNL

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Călin Georgescu provoacă o undă de șoc
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții: „Nu votați un dictator”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Dorian Popa condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența stupefiantelor
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului