Restricţiile din Regatul Unit nu s-au limitat la cele privind transportul aerian şi feroviar, Londra a intrat în cel mai ridicat nivel de alertă din cauză că virusul în noua sa formă se răspândeşte tot mai rapid şi este tot mai greu de identificat. Pentru noaptea de Revelion, oamenilor nu li se va permite să se sărute în public, aşa cum este tradiţia, ei putând face acest lucru doar în interiorul propriilor locuinţe.
Citeşte şi Coronavirus Marea Britanie. Virusul mutant face ravagii după numărul record de infectări
Un purtător de cuvânt din Downing Street a fost foarte ferm în acest sens. „Am fost clari, premierul a spus anterior că este important ca toată lumea să urmeze îndrumările şi să facă tot ce poate pentru a reduce transmiterea virusului. Acest lucru rămâne valabil în ajunul Anului Nou şi de Revelion, aşa că le cerem oamenilor să respecte instrucţiunile şi să menţină contactul la minimum”, a transmis acesta, citat de Mediafax.
Se vorbeşte despre impunerea nivelului 4 al planului de urgenţă britanic, respectiv cel mai ridicat. Acesta prevede închiderea tuturor magazinelor non-esențiale, saloanelor de înfrumusețare, dar și a sălilor de spectacole și a spațiilor pentru petrecerea timpului liber.
Specialiştii SAGE recomandă şi impunerea de restricţii de circulaţie pentru populaţie, iar toate aceste măsuri ar trebui să fie luate şi în celelalte regiuni ale Marii Britanii, nu doar în Anglia.