Medicul Adrian Streinu Cercel a explicat că testarea se va face în afara casei.
„Este o componentă: picătură de sânge din buricul degestului ca să depistăm prezenţa anticorpilor. O altă componentă este a exudatului luat din nas şi din gât pentru a pune în evidenţă prezenţa virusului. Ambele sunt esenţiale”, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, la România TV
Persoanele selectate să participe la studiu vor fi informate cu 48 de ore fie de preşedinţii asociaţiilor de locatari, fie de poliţiştii de proximitate.
„Este un eşantion pe care îl fac profesionişti. Statisticienii şi medicii stabilesc acest eşantion”, a explicat primarul general Gabriela Firea, la România TV
Profesorul Adrian Streinu Cercel a explicat că testul durează 15 minute. Testul rapid obţinut din deget nu va pune, însă, diagnosticul de boală, spune medicul.
Rezultatul testului le va oferi cercetătorilor informaţii dacă o persoană a trecut prin infecţia cu noul coronavirus.