Mesajul Ministerului Sănătăţii de Anul Nou 2021. Românii sunt sfătuiţi să petreacă revelionul acasă pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
„Stai acasă revelionul acesta. Vei ajuta să scadă riscul răspândirii COVID-19 şi vei ajuta personalul medical din prima linie să respire, pentru că acum se sufocă sub presiunea cazurilor.
Mii de medici şi asistenţi medicali luptă în prima linie cu pandemia. Au grijă de noi şi acum e timpul ca noi să avem grijă de ei. Merită”, este mesajul Ministerului Sănătăţii de Anul Nou 2021, publicat pe pagina de Facebook a instituţiei.
Datele transmise de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) arată că până miercuri la prânz fuseseră înregistrate 4.875 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, 127 de persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 15.596 de la debutul pandemiei. La ATI sunt internaţi 1.149 de pacienţi.
De asemenea, într-o singură zi, au fost vaccinate aproape 3000 de persoane, numărul fiind mai mare ca în toate cele trei zile de la declanşarea campaniei.
Klaus Iohannis a făcut o retrospectivă a anului 2020, marcat de pandemia COVID-19, în mesajul transmis cu prilejul Anului Nou. Preşedintele le-a mulţumit în mod special medicilor „care au muncit până la epuizare” pentru a salva vieţi.
Mesajul lui Klaus Iohannis de Anul Nou 2021 a fost făcut public de Administraţia Prezidenţială. Klaus Iohannis a vorbit despre încercările anului 2020, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus (COVID-19), şi şi-a exprimat speranţa că în noul an „vom trece cu bine peste această grea încercare”.