„Asigurarea cu echipament dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte”, a declarat Tătaru, precizând că se fac eforturi pentru dotarea cu echipamente de protecţie. MInistrul Sănătăţii a precizat că mai sunt focare mici de infectare cu coronavirus, la Deva şi Arad, dar şi în unele unităţi sanitare, dar nu se compară cu ce se întâmplă la Suceava.
„Sunt focare mici la Deva, Arad, în unele unităţi sanitare, dar nu sunt asemănătoare Sucevei. (…) Numărul maxim de paturi, când vor intra spitalele de suport, vor fi 7.000 – 7.500 de paturi. Avem circa 1.600 de paturi ATI care au şi ventilatoare”, a declarat Nelu Tătaru, la Digi 24, luni seară.
Ministrul a mai declarat că în acest moment în spitalele de boli infecţioase sunt, în total, circa 2.500 de paturi pentru cei infectaţi cu coronavirus şi aproximativ 2.000 de cazuri. Mai multe paturi urmează să se elibereze, având în vedere că pacienţii asimptomatici sau cei cu uşoare simptome vor fi trataţi la domiciliu sau în spaţii de carantină special amenajate de autorităţi.
Întrebat dacă există un ordin de ministru pentru personalul medical care demisionează, ministrul Sănătăţii spune că nu există un asemenea ordin şi că asigurarea cu echipament corespunzător dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte în prima linie.
„Nu există ordin de ministru. Au fost propuneri, dar nu un ordin de ministru face un cadru medical să rămână, să lupte în prima linie. Asigurarea cu echipament dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte. Nu vreau să mă gândesc că se crează un precedent”, a mai declarat Tătaru, referindu-se la personalul care a demisionat în ultimele zile.
Nelu Tătaru afirmă că se fac eforturi pentru dotarea cu echipamente de protecţie.