„Dosarul este declinat la noi pentru că este de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, având în vedere că în cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunea prevăzută de articolul 352, alineatele 1,2 și 5, adică zădărnicirea combaterii bolilor care a avut ca urmare decesele unor persoane”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Maria Cristina Ciornei.
Conform articolului din Codul penal menționat de procuror, „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda. (…) (5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Municipiul Suceava și comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei au intrat în carantină totală, potrivit unei ordonanțe militare adoptate luni seară și anunțate de ministrul de Interne, Marcel Vela.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că la Suceava s-a transmis coronavirusul în mod comunitar pe fondul unor erori medicale şi a managementului local, iar anchetele epidemiologice nu au fost făcute cum ar fi trebuit, din lipsă de personal.