Originar din New Orleans, Ellis Marsalis i-a ajutat pe Wynton, Branford, Delfeayo şi Jason, patru dintre fiii lui, să aibă, la rândul lor, o carieră strălucitoare în industria muzicii.
În prezent, Wynton Marsalis este trompetist şi director la Jazz at Lincoln Center, Branford Marsalis este saxofonist, Delfeayo Marsalis este trombonist, iar Jason Marsalis este baterist.
“Tatăl meu a fost un uriaş muzician şi profesor şi mai minunat ca tată. A investit tot ce a avut pentru a ne face să fim la cel mai înalt nivel posibil”, a spus Brandford Marsalis.
Ellis Marsalis i-a avut, în anii 1950-1960, mentori pe unii ca Ed Blackwell, Cannonball Adderley, Nat Adderley şi Al Hirt. Acesta a predat la New Orleans Center for Creative Arts în anii ’70s, iar printre studenţii lui s-au aflat Terence Blanchard, Harry Connick Jr., Donald Harrison, Marlon Jordan, Kent Jordan şi Nicholas Payton.
În 2008, Ellis Marsalis a fost inclus în Louisiana Music Hall of Fame, iar Center for Music din New Orleans a primit numele lui cu un an înainte.
LaToya Cantrell, primarul din New Orleans, l-a numit pe Ellis Marsalis “prototipul a ceea ce vrem să spunem când vorbim despre jazzul din New Orleans”.
Avioanele comerciale reprezintă o sursă importantă de măsurare a vânturilor și temperaturilor globale. Trafictul aerian a scăzut, însă, considerabil în ultimele zile, astfel că pandemia de COVID-19 afectează chiar și prognoza meteo.
De altfel, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a anunțat, deja, că pandemia de coronavirus a început să diminueze fluxul de date care sunt necesare pentru realizarea unor prognoze meteorologice şi modele climatologice fiabile.
“În anumite părţi ale lumii, mai ales deasupra Europei, scăderea numărului de măsurători efectuate în ultimele două săptămâni a fost dramatică”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii OMM.
“Pe măsură ce scăderea numărului de date obţinute prin observaţii meteorologice realizate cu ajutorul avioanelor continuă să se manifeste şi să se extindă, putem să ne aşteptăm la o scădere graduală a fiabilităţii previziunilor meteo”, a declarat Lars Peter Riishojgaard, specialist OMM în infrastructuri de măsurători meteorologice.