Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică cu preşedintele Italiei pe tema crizei generate de COVID 19

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său italian, Sergio Mattarella, în cadrul căreia a fost abordată criza epidemiologică generată de noul coronavirus, informează Administraţia Prezidenţială.
Romania TV
02 apr. 2020, 11:38
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică cu preşedintele Italiei pe tema crizei generate de COVID 19

„Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate poporului italian, atât de puternic afectat de pandemie, condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti, precum şi urări de însănătoşire grabnică celor afectaţi de acest virus. Preşedintele României a subliniat că ţara noastră este alături de autorităţile italiene în eforturile pe care le fac în această perioadă şi de întregul popor italian, greu încercat. Preşedintele Klaus Iohannis a asigurat de disponibilitatea deplină a României de colaborare pentru a identifica cele mai bune soluţii şi măsuri pentru gestionarea acestei crize, precum şi pentru relansarea economică după rezolvarea crizei sanitare”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, şeful statului a subliniat că „relaţia bilaterală dintre cele două state este excelentă, bazată pe un Parteneriat Strategic în vigoare de peste două decenii, şi că Italia, de-a lungul anilor, a adoptat cea mai mare comunitate românească din afara graniţelor ţării, care îndură astăzi, alături de italieni, efectele acestei crize grave”.

Citeşte şi: Italia prelungeşte carantina până la 13 aprilie, din cauza coronavirusului

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că numeroşi cetăţeni români lucrează în structurile sanitare din zonele cele mai expuse din Italia, contribuind la efortul comun de a alina suferinţele celor afectaţi.

Şeful statului a prezentat omologului său măsurile adoptate de autorităţile române pentru identificarea şi tratarea persoanelor bolnave de COVID-19, precum şi pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus.

El a afirmat că pandemia COVID-19 reprezintă o „provocare la adresa întregii Uniuni Europene şi că, în aceste momente dificile, solidaritatea şi responsabilitatea statelor membre reprezintă cheia depăşirii ei”.

„Preşedintele României a exprimat încrederea că doar printr-un răspuns coordonat comun al statelor membre şi al instituţiilor europene se va reuşi protejarea sănătăţii cetăţenilor, asigurarea unui climat de securitate şi stabilitate, precum şi generarea forţei economice de care ţările Uniunii au nevoie pentru a depăşi acest moment foarte dificil”, se mai arată în comunicat.

În semn de solidaritate cu Republica Italiană şi cu poporul italian, Administraţia Prezidenţială a anunţat că va ilumina Palatul Cotroceni joi seara, începând cu ora 20,00, în culorile drapelului italian.

Citeşte şi: Ludovic Orban, mesaj pentru medici: Este o penurie, regret că nu putem asigura echipamentele necesare

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l eviți la micul dejun. Medic cardiolog: ”Nimic nu este gratis”
Capital.ro
Verdict clar pentru Călin Georgescu. S-a anunțat finalul: Fără relevanță
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Obsesia lui Ceaușescu, readusă la viață de Guvern. Milioane de români vor beneficia de ea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă. Propria greșeală care îi anulează victoria: Respins!
StirileBZI
Codul Rutier 2025: Acești șoferi sunt obligați să dea examen auto, deși au permis de conducere!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
11 decese confirmate în urma incendiilor din Los Angeles, autoritățile impun restricții de circulație
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”