Plângere penală îndreptată împotriva managerului unui spital din Capitală. Acesta ar fi periclitat siguranţa medicilor şi pacienţilor

Un angajat al unuia dintre spitalele de urgenţă din Bucureşti a făcut plângere penală împotriva managerului unităţii, care ar fi refuzat luarea măsurilor și asigurarea protecției și siguranței personalului medical şi pacienţilor.
Romania TV
03 apr. 2020, 11:50
Plângere penală îndreptată împotriva managerului unui spital din Capitală. Acesta ar fi periclitat siguranţa medicilor şi pacienţilor

În comunicatul remis de Parchet, se arată faptul că directorul spitalului a pus în pericol siguranţa angajaţilor şi a pacienţilor, prin aceea că nu a pus la dispoziţia personalului medical suficiente echipamente de protecţie.

„În data de 02.04.2020, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București plângerea formulată de un angajat al unuia dintre spitalele de urgență din capitală, împotriva directorului medical al respectivei unități spitalicești, având ca obiect posibila săvârșire a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, întrucât acesta ar fi refuzat luarea măsurilor și asigurarea protecției și siguranței pacienților și a cadrelor medicale, fiind puse la dispoziția angajaților un număr insuficient de măști chirurgicale simple, angajații primind câte o mască chirurgicală simplă pentru o tură de 12 ore.

Dosarul penal a fost înregistrat sub nr. 3636/P/2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

În cauză cercetările urmează a fi efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 13 Poliție București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București”, se arată în comunicat.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Luna ianuarie aduce vreme complet neobișnuită. Ce ne așteaptă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Un an de la tragedia de la Ferma Dacilor: Rapoarte neconcludente și anchete nefinalizate
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă