LEGE NOUĂ pentru PĂCĂNELE. Ce se întâmplă cu banii amatorilor de JOCURI DE NOROC

Camera Deputaților a adoptat, vineri, o lege care prevede majorarea de la 2% la 4% a sumei din jocurile de noroc care merge anual către fondul cinematografic și care este colectată la bugetul de stat. Obligația virării sumelor va reveni ANAF.
Filip Stan
03 apr. 2020, 14:03
LEGE NOUĂ pentru PĂCĂNELE. Ce se întâmplă cu banii amatorilor de JOCURI DE NOROC

Legea a fost adoptată cu 320 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi patru abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

„Suma se virează Fondului cinematografic de către Agenția Națională de Administrare Fiscală până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent și nu se supune regularizării conform prevederilor articolului 66 alineatul (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în lege.

Ministerul Finanţelor Publice va elabora în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei legi procedura de aplicare a dispoziţiilor prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu completările şi modificărilor ulterioare.

Un bărbat din Braşov care primeşte ajutor social a câştigat la păcănele peste 100.000 de lei. Ce a păţit pentru că nu a declarat banii

„CNC n-a putut primi ani de zile contribuţia de la Loteria Română. Loteria este acum închisă, odată cu toate jocurile de noroc, dar avem garanţia primirii acestor bani. Iniţiativa poate face diferenţa dintre colaps şi supravieţuire pentru filmul românesc. (…) Această lege va pregăti sectorul cinematografic pentru perioada de după această criză”, a spus Iulian Bulai (USR).

„Mi-aş dori ca cei care lucrează în industria cinematografică să poată să producă o peliculă, un film despre pandemia din România de acum. Căutăm cu toţii surse de prin 1920, cu gripa spaniolă, prin biblioteci, poate că e bine să lăsăm pentru viitor şi o mărturie a acestei tragedii. (…) Să ştim cine a greşit, cum a greşit şi ce soluţii trebuie să căutăm pentru viitor”, a spus Cătălin Nechifor (Pro România).

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Câți bani ia David Popovici pentru aurul olimpic de la Paris! Moldova i-ar fi plătit mai mult!
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30 iulie
Playtech.ro
Cine sunt românii care vor avea pensia mărită cu 700 de lei. Ce se întâmplă până pe 15 august
DailyBusiness
METEO. ANM anunță ce îi așteaptă pe români în luna august
Adevarul
E Budapesta peste București? Un vlogger celebru dă verdictul. „Sunt șocat de ceea ce văd, priviți câtă nesimțire aici” VIDEO
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Vestea pe care n-ar fi vrut s-o audă niciodată
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Câți bani va primi David Popovici de la statul român pentru medalia de aur câștigată la Jocurile Olimpic
Capital.ro
UDREA trebuie eliberată! Anunț istoric pentru fostul ministru: Zero probe
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Administratorii de Sistem: Eroii Moderne și Ofertă Specială de la LINK Academy
MediaFlux
SE DAU 15.000 de lei de FAMILIE! PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!