DNA cere ridicarea imunităţii fostului ministru al Mediului Costel Alexe, acuzat că a luat mită 22 de tone de tablă

Procurorul șef al DNA a cerut ridicarea imunităţii în vederea urmăririi penale față de fostul ministrul al Mediului Costel Alexe, suspectat de luare de mită şi instigarea la delapidare. Costel Alexe este acuzat că a cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.
Alina Andrei
04 ian. 2021, 14:35
DNA cere ridicarea imunităţii fostului ministru al Mediului Costel Alexe, acuzat că a luat mită 22 de tone de tablă

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de un fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi instigarea la delapidare. Potrivit unor surse judiciare este vorba despre fostului ministrul al Mediului Costel Alexe, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

Procurorii DNA susţin că în perioada martie-aprilie 2020, Costel Alexe „ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”.
„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa”, se arată în comunicat DNA.

Surse judiciare citate de stiripesurse.ro susţin că cele 22 de tone de produse din tablă (tablă zincată de gard, piloni de gard, materiale metalice) ar fi fost lăsate la societatea administrată de către soția fostului ministru Costel Alexe, aceasta fiind ruda pomenită de anchetatorii DNA în comunicatul oficial transmis luni.

La acest moment susțin aceleași surse, femeia are calitate de martor, iar legea îi permite să refuze să dea declarații în legătură cu activitățile pretins nelegale ale soțului.

Citeşte şi: Averea lui Costel Alexe. Soţia ministrului Mediului a cumpărat pe firmă un domeniu de 4 HECTARE la preţ de apartament

Cererii transmise către Parchetul de pe lângă ÎCCJ i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și 10 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
„Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DNA.

Citeşte şi: Ministrul Mediului, Costel Alexe, acuzat că a plagiat în lucrarea de doctorat. PSD cere demiterea lui

 

DNA semnează cu o firmă cu asociaţi israelieni, pentru un sistem multifuncţional de interceptare

Cellphone Group Impex va furniza Direcţiei Naţionale de Anticorupţie (DNA) un sistem multifuncţional de interceptare, pentru suma de 2,8 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 3,11 milioane de lei, fără TVA, anunţă Profit.ro. Sistemul, care include şi un autoturism SUV 4X4, plus servicii de instalare şi configurare, va fi livrat până la finele lunii ianuarie 2021.

Cellphone Group Impex a fost înfiinţată în anul 1997, are ca obiect de activitate „alte activităţi de servicii informaţionale” şi a consemnat în 2019 o cifră de afaceri de 50.000 lei.

Asociaţii firmei sunt doi cetăţeni israelieni, Beizer Arie şi Cooper Gil Yossef, fiecare cu 50% din capitalul social.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Nu mai are scăpare. Verdictul venit azi, 8 aprilie (SURSE)
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Zi grea pentru Elena Udrea. Anunțul făcut de Adrian Alexandrov
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card