Anchetatorii au ridicat mai multe probe de la bancă, printre care încuietorile cutiilor de valori şi urme biologice pentru efectuarea testelor ADN. În plus, mai mulţi angajaţi ai băncii urmează să efectueze testul poligraf.
Poliţiştii iau în calcul două variante, fie a fost vorba de un furt, şi în acest caz va trebui să îi ancheteze pe angajaţii băncii unde erau depozitate bunurile, fie avocatul a minţit pentru a încasa banii de asigurare. Este destul de greu de verificat dacă avocatul deţinea sau nu aceste valori, întrucât în încăperea cutiilor de valori nu există camere de supraveghere, iar persoana care face astfel de depuneri nu este obligată să declare ce are în cutiile de valori.