Cadrele medicale care tratează bolnavi de coronavirus vor primi 2.250 lei net. Guvernul a adoptat 5 măsuri decontate din fonduri UE

Personalul medical care tratează bolnavi de coronavirus va primi un stimulent lunar în valoare de 2500 lei, din care se scade impozitul pe venit de 10%, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. Mai exact, este vorba de 75.000 de cadre medicale, incluzând medici, asistenţi, paramedici, personal care deserveşte ambulanţele.
Romania TV
06 apr. 2020, 18:54
Cadrele medicale care tratează bolnavi de coronavirus vor primi 2.250 lei net. Guvernul a adoptat 5 măsuri decontate din fonduri UE

Guvernul a adoptat, luni, Ordonanţa de urgenţă pentru decontarea unor cheltuieli în domeniul sanitar, care prevede cinci măsuri care vor fi decontate din fonduri europene. Astfel, pentru achiziţia de echipamente medicale şi de protecţie medicală vor fi decontate cheltuieli de până la 350 de milioane de euro, în timp ce aproximativ 75.000 de cadre medicale implicate direct în tratarea pacienţilor cu coronavirus vor primi un stimulent lunar de 2.500 de lei, din care se reţine 10% impozit pe venit.

 
Valoarea pe care am evaluat-o este de 120 de milioane de euro. Toţi aceşti bani sunt asiguraţi din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman. Sigur că dacă va fi nevoie de suplimentarea acestor fonduri, vom face demersurile legale ca să putem să asigurăm fondurile necesare astfel încât să putem să decontăm toate cheltuielile care se referă la stimulentul de risc medical. Este o propunere pe care România a formulat-o şi se regăseşte în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care va fi supus aprobării pe ordinea de zi a Guvernului, dar nu suntem singurul stat membru care a luat o astfel de măsură”, a precizat Marcel Boloş.

Ministrul Muncii anunţă când se plătesc banii de şomaj tehnic

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, joi, premierului Ludovic Orban acordarea din fonduri europene a unui bonus lunar de 500 de euro medicilor care se ocupă de pacienţi infectaţi cu Covid-19.

Proiectul a fost inclus într-o ordonanţă de urgenţă iniţiată de Ministerul Fondurilor Europene.

Guvernul a adoptat 5 măsuri, decontate din fonduri UE

Măsura privitoare la stimulentele financiare pentru personalul medical care îngrijeşte bolnavii infectaţi cu noul coronavirus este doar una dintre cele 5 măsuri ce urmează să fie acoperite de Guvern din bani europeni. Iată şi celelalte 4 măsuri:

1. Măsura legată de echipamentele medicale şi de protecţie – fondurile în limita cărora se vor deconta cheltuieli sunt de 350 de milioane de euro.

Fac un apel pe această cale către unităţile sanitare şi către autorităţile publice locale să achiziţioneze aceste echipamente necesare pentru bolnavi, pentru că procesul de decontare al fondurilor urmează să se deruleze conform procedurilor europene„, a declarat ministrul Boloş.

Guvernul a aprobat inclusiv achiziţionarea de spitale modulare şi containere de logistică medicală, urmând să se stabilească cine va fi administratorul pentru operaţionalizarea lor.

Peste 950.000 de contracte de muncă suspendate, la nivel naţional, de la declanşarea stării de urgenţă

2. Măsura legată de asistenţii sociali care vor oferi sprijin şi asistenţă la domiciliu persoanelor de peste 65 de ani. Este vorba despre un număr de 1.000 de asistenţi sociali şi comunitari. „Au fost luate în calcul 100.000 de persoane vârstnice şi sper ca în foarte scurt timp să lansăm apelul de proiecte”, spune ministrul.

Persoanele de peste 65 de ani care au nevoie de ajutor îl vor putea solicita la un număr tel verde.

3. Măsura privind şomajul tehnic. Guvernul a aprobat ca o parte din fondurile necesare, mai exact 300 de milioane de euro, să fie decontată din fonduri europene, cu posibilitatea de majorare a acestei sume. 

Noi reguli pentru amânarea plăţii ratelor. Guvernul lasă băncile să decidă

4. Măsura privind produsele de igienă corporală. 170.000 de pachete urmează să fie distribuite către cei care se află în carantină, către copiii de la casele de copii şi către vârstnicii cazaţi în din căminele de bătrâni.

Cele cinci măsuri însumează 810 milioane de euro (3,9 miliarde de lei).

 
 
 

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy