Pe lângă sporul de 25%, retailerul atât va continua să aplice măsurile de salariu planificate şi va plăti în continuare orele suplimentare efectuate conform regulilor interne: „Mega Image îşi respectă angajamentul faţă de angajaţi, şi continuă să le răsplătească acestora eforturile şi implicarea, conform planului de măriri salariale anuale deja stabilit, cu implementare în această perioadă. Mega Image acordă un spor de 25% pe fiecare zi lucrată în perioada 9-31 martie, pentru angajaţii din magazine şi depozite. De asemenea, orele suplimentare efectuate se vor plăti în continuare conform regulilor interne deja existente„, a informat compania.
Angajaţii cu copii au beneficiat, în perioada stării de urgenţă, de concedii pentru supravegherea copiilor, în conformitate cu noile prevederi legale.
Angajaţii cu vârste începând de la 65 de ani beneficiază de zile libere, care vor fi remunerate cu salariul de bază aferent fiecărui angajat, urmând ca perioada să fie modificată în funcţie de schimbările intervenite la nivel naţional.
„Trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă pe care o putem traversa doar împreună, cu solidaritate şi empatie pentru cei din jur. Colegii noştri din magazine depun zilnic eforturi pentru ca fiecare client să îşi facă cumpărăturile într-un mod sigur, având în vedere condiţiile actuale. Toate eforturile colegilor, responsabilitatea şi dedicarea, cât şi faptul că se află în prima linie de expunere la virusul Covid-19 merită recunoscute de noi toţi”, spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
De asemenea, retailerul a implementat măsurile de siguranţă impuse de situaţia de urgenţă atât în magazine, cât şi în depozite şi la sediul central: „În plus, toate magazinele au în prezent măsuri suplimentare de siguranţă, de la dezinfectare şi igienizare, montarea de panouri transparente la casele de marcat, precum şi echipament de protecţie pentru toţi angajaţii din prima linie„, informează compania.