Femeie moartă în curtea spitalului Judeţean Botoşani. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost ridicat după aproape două ore.
Totul a ieşit la iveală după ce soţul femeii a abordat şoferul unui autobuz cu numere de Suceava în parcarea unităţii sanitare.
Citeşte şi Medic de familie din Botoşani, găsit mort în cabinet. Ulterior s-a aflat că avea COVID-19
„M-a abordat să mă roage să îl ajut să îşi ducă soţia acasă. L-am întrebat unde era şi dacă poate merge pe picioarele ei, iar el, ezitând un pic, mi-a spus că e moartă şi să îl ajut să o ducă acasă. Am rămas blocat. Nu ştiam dacă e o glumă. M-a dus şi mi-a arătat-o, după staţia de oxigen, era acoperită cu câteva pături. Nu m-am apropiat mai mult, dar am mers la spital şi am anunţat personalul, gardienii, chiar şi pe cineva de la ambulanţă”, a povestit bărbatul, potrivit monitorulbt.ro.
Femeia a murit la câţiva paşi de unitatea mobilă de terapie intensivă, unde era montată şi o staţie de oxigen. Aceasta şi soţul ei erau persoane fără adăpost şi îşi făceau veacul chiar în curtea spitalului. Toţi angajaţii îi ştiau însă nimeni nu a făcut nimic.
În cele din urma, după câteva ore, un ambulanţier a sunat la 112 iar trupul femeii a fost ridicat.
„Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La definitivarea anchetei se va propune o soluţie procedurală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d Poliţie Judeţean Botoşani.