Primăria Timișoara, declarată focar COVID de DSP Timiș. Șase persoane de la Direcția Tehnică au fost confirmați cu coronavirus, iar instituția a devenit, conform definiției legale, focar în supraveghere. Toți angajații sunt în telemuncă, conform tion.ro.
De asemenea, s-a început și efectuarea dezinfecției atât a birourilor de la Direcția Tehnică, cât și în alte birouri din cadrul instituției.
„Primăria Municipiului Timişoara a fost înştiinţată astăzi, de către DSP Timiş de existenţa a şase cazuri confirmate cu COVID-19. Instituţia a devenit, potrivit definiţiei legale, focar în supraveghere. Cele şase persoane activează în cadrul Direcţiei tehnice, unde va începe ancheta epidemiologică şi testarea angajaţilor. Până la aflarea rezultatelor testelor, toţi angajaţii direcţiei sunt în telemuncă. De asemenea, s-a început efectuarea dezinfecţiei atât în birourile Direcţiei tehnice, cât şi în alte birouri din cadrul instituţiei, care au colaborat, în ultima perioadă, cu angajaţii Direcţiei tehnice. Activitatea în birouri era, oricum, redusă, datorită zilelor libere de sărbători şi ca urmare a reorganizării muncii celor 600 de angajaţi, în ture şi în sistem telemuncă. Focarul se va stinge în termen de 14 zile, dacă nu va mai fi identificat vreun angajat pozitiv COVID-19”, arată un comunicat al primăriei, remis, miercuri, AGERPERS.
Primăria Timișoara, declarată focar COVID de DSP Timiș. Conform Biroului de presă al primăriei, nu se cunoaşte starea în care sunt cei şase infectaţi cu SARS-CoV-2. În Direcţia tehnică lucrează 80 de persoane, din care 40 lucrează în clădirea primăriei
Miercuri, 6 ianuarie, 7 focare de coronavirus sunt active în Timiș. În ultimele 24 de ore a fost închis un focar, cel de la Penitenciarul Timișoara, unde erau 6 cazuri confirmate, și au fost declarate active alte două – la Primăria Municipiului Timișoara (6 persoane) și la Primăria Comunei Giarmata (5 persoane).