Procurorii s-au autosesizat şi au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare. Procurorii verifică dacă videoclipurile postate de Alexandru Cumpănaşu pe TikTok în contul „profu’ online” încalcă legea.
„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem. În fapt, s-a reținut că în spațiul public au apărut o serie de postări și materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secției 16 Poliție, prin mesajele transmise a incitat publicul la ură față de o anumită categorie de persoane, în speță cadre didactice.
În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secției 16 Poliție, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, cauza fiind în faza administrării probatoriului. Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Ministerului Public.
Vă reamintim că opinia publică s-a revoltat după ce în presă au apărut mai multe înregistrări video de pe aplicaţia TikTok a lui Alexandru Cumpănaşu în care acesta le spune urmăritoarelor lui că este „bine dotat“, exploatează problemele sistemului de învățământ, denigrează profesorii și pozează în eroul salvator care dă în judecată școlile și liceele în contextul trecerii cursurilor în online.
Într-o postare, Alexandru Cumpănaşu e de părere că profesoarele nu ar trebui să țină „lecții de morală“, pentru că unele ar fi întreținut relații sexuale cu el când avea nu mai mult 14-15 ani.
Sorin Cîmpeanu vine cu critici dure la adresa ”profului online”. Guvernantul spune că este intolerabilă activitatea lui Alexandru Cumpănaşu pe TikTok, acolo unde în calitate de „profu’ online” poartă discuții controversate cu tineri, în mare parte elevi.
Citeşte şi: Alexandru Cumpănaşu şi discuţiile sale cu minori pe TikTok, verificate de Poliţie
„Cred ca jumatate din tara asta a colaborat cu el pana acum vreo 2-3 ani. Era primit de toti premierii, de toti ministrii, de Academia Romana si de toate institutiile statului. Pe masura ce a evoluat deloc in bine din perspectiva mea, s-a inregistrat o disociere masiva in care ma incadrez si eu. Ce vedem azi este trist si mai mult, ingrijorator. Un sistem de educatie numai de astfel de dezechilibre nu are nevoie (…) Nu pot tolera si incuraja, nici in calitate de parinte, nici in calitate de profesor, nici in calitate de ministru, aceasta modalitate de abordare, aceste lovituri care introduc dezechilibre mai periculoase ca oricand in sistemul de invatamant (…) Nu pot accepta și nu pot tolera un astfel de comportament care exploateaza niste problemele reale, probemele de la care pleaca sunt reale, nemultumiri ale parintilor ci copiiilor legate de invatamantul online, rezolvarea lor insa nu se face asa ci intr-o manierea responsabila la antipod fata de aceasta maniera de abordare”, a declarat Sorin Cîmpeanu, întrebat despre Alexandru Cumpănaşu la Antena 3.