Suspendarea lui Băsescu. Iliescu: Ne ţinem de exerciţii de antrenare a musculaturii? Nu e momentul

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat, vineri, la România TV, că nu este momentul potrivit pentru o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, deoarece nu au apărut elemente în plus care să justifice suspendarea, în comparaţie cu suspendarea din vară. Totodată, Iliescu a spus că a avut reţineri faţă de toate procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţie.
Romania TV
02 nov. 2012, 15:31
Suspendarea lui Băsescu. Iliescu: Ne ţinem de exerciţii de antrenare a musculaturii? Nu e momentul

Întrebat cum vede ideea lui Dan Voiculescu, potrivit căruia ar trebui declanşată o nouă suspendare a lui Băsescu astfel încât referendumul pentru demitere să aibă loc pe 9 decembrie, Iliescu a răspuns: „Nu-s convins de această chestiune, trebuie argumentată. A fost recent o încercare, în timpul verii, care s-a soldat cu rezultatul pe care îl cunoaştem. Ne ţinem de asemenea exerciţii de antrenare a musculaturii? Nu mi se pare cel mai potrivit moment. Ce a apărut în plus din vară până acum ca să există o motivare pentru o asemenea acţiune?

Fostul preşedinte a arătat că, în acest moment, USL trebuie să se concentreze pe alegerile parlamentare şi formarea unei majorităţi stabile: „De ce avem nevoie de scormonirea unor chestiuni când nu există o motivaţie… Eu nu văd o motivaţie anume pentru un asemenea pas. Să ne concentrăm pe ceea ce este real”

CITEŞTE ŞI Iliescu: Băsescu m-a surprins plăcut când a cerut opoziţiei să-şi asume guvernarea

Ion Iliescu a susţinut, însă, că „de facto” Traian Băsescu a fost demis la referendumul din 29 iulie, iar Curtea Constituţională nu a avut motive constituţionale reale pentru a respinge acest lucru. Iliescu a invocat în acest sens datele ultimului recensământ al populaţiei.

În momentul de faţă, discuţia mi se pare inutilă”, a subliniat Iliescu încă o dată opoziţia sa faţă de declanşarea unei noi procesduri de suspendare a lui Băsescu.

Iliescu a mai precizat că el a avut reţineri şi în cazul celor două suspendări anterioare, în care vede o reacţie de forţă. „Mie nu-mi place această manieră impulsivă de a acţiona şi de a reacţiona. Dar să zicem că, în vară, se mai cumulaseră nişte elemente, comportamentul în relaţia cu partidele… (…) Nu asta este calea. Noi trebuie să găsim o platformă de comunicare a forţelor politice„, a spus Iliescu, în cadrul emisiunii „România în 60 de minute”.

CITEŞTE ŞI Iliescu, despre numirea unui premier al USL: A treia oară, Băsescu trebuie să înghită găluşca

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, referindu-se la ideea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Băsescu, că „mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara”.

„Cred că trecem de la sârbă la vals, ca să mă exprim elegant. Nu are nicio legătură discursul preşedintelui cu a doua parte a întrebării… E un subiect care mi se pare că este adus în discuţie într-un mod nepotrivit, cred că România şi mediul politic, mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara”, a precizat Tăriceanu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este de acord cu Crin Antonescu atunci când acesta a spus că nu va fi cazul unei noi suspendări a lui Traian Băsescu, el arătând că, în situaţia în care USL va câştiga peste 50%, numirea premierului USL e singura soluţie de stabilitate.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, transmisă de Pro TV, că Traian Băsescu va fi suspendat din nou, la sfârşitul acestui an, respectiv după alegerile parlamentare, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Playtech.ro
Când se servesc piftia și sarmalele la masa de Crăciun, de fapt. Ora ideală la care trebuie consumate
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie, reintrodusă din 2025. Prima încorporare, în vară
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Domeniul schiabil din Sinaia închis de Crăciun din cauza viscolului
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?