Dealul Deniz Tepe din Dobrogea, protejat printr-un nou proiect european FOTO

Asociaţia MaiMultVerde lansează un proiect european în aria naturală protejată de interes naţional Deniz Tepe, din Dobrogea.
Romania TV
02 nov. 2012, 15:53
Dealul Deniz Tepe din Dobrogea, protejat printr-un nou proiect european FOTO

Asociaţia MaiMultVerde a demarat la 1 august 2012 proiectul “Elaborarea Planului de Management Integrat al sitului Natura 2000 ROSPA0032, ROSCI0067 Deniz Tepe şi al ariei naturale protejate de interes naţional Dealul Deniz Tepe (cod IV.70) şi îmbunătăţirea gradului de conştientizare publică privind importanţa conservării biodiversităţii”, SMIS-CSNR 36293. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii, gestionat de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
 
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Fundaţia Eco-Pontica, unul dintre custozii sitului Natura 2000 Deniz Tepe. Valoarea totală a proiectului este de 1.163.444 lei, din care valoarea eligibilă este de 994.475 lei. Proiectul se va încheia în 30 noiembrie 2014.

Situl Natura 2000 Deniz Tepe este o arie naturală protejată cu o suprafaţă de 1.900 ha situată în sudul Podişului Dobrogei, în interiorul Depresiunii Nalbant. Dealul Deniz Tepe este uşor recogniscibil în peisajul dobrogean, având forma unui elefant culcat, cu o altitudine maximă de 258 m, izolat în mijlocul unor zone joase de câmpie. Custozii sitului sunt Societatea Ornitologică Română şi Fundaţia Eco-Pontica. Administrativ, situl se află pe teritoriul comunelor Mihail Kogălniceanu, Mihai Bravu şi Nalbant din judeţul Tulcea.

Situl este important pentru populaţiile cuibăritoare ale unor specii caracteristice zonelor de stepă precum: pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), ciocârlie de stol (Calandrella brachydactyla), ciocârlie de bărăgan (Melanocorypha calandra), fâsa de câmp (Anthus campestris) şi şorecar de camp (Buteo rufinus). De asemenea, este o importantă zonă de hrănire pentru o parte din perechile cuibăritoare de şerpar (Circaetus gallicus) şi acvilă mică (Hieraaetus pennatus) din situl vecin Pădurea Babadag. Şoimul dunărean (Falco cherrug) se poate observa cu regularitate staţionând sau hănindu-se în zonă.

Situl este important în perioada de migraţie pentru speciile de răpitoare diurne şi berze. Abundenţa de păsări din această zonă face ca Deniz Tepe să fie vizitat de mulţi amatori de birdwatching din România, dar şi din străinătate. Alte specii importante care pot fi găsite în zona Deniz Tepe si listate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE sunt: popândăul (Spermophilus citellus), balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata) şi clopoţelul dobrogean (Campanula romanica).

Obiectivul general al proiectului este asigurarea unui management conservativ eficient al sitului Natura 2000 Deniz Tepe în vederea menţinerii statutului favorabil de conservare a biodiversităţii prin sprijinirea implementării reţelei Natura 2000 în România.

Obiectivele specifice ale proiectului ”Elaborarea Planului de Management Integrat al sitului Natura 2000 ROSPA0032, ROSCI0067 Deniz Tepe şi al ariei naturale protejate de interes naţional Dealul Deniz Tepe (cod IV.70) şi îmbunătăţirea gradului de conştientizare publică privind importanţa conservării biodiversităţii”, sunt:

1. Eficientizarea managementului sitului Natura 2000 Deniz Tepe prin elaborarea unui Plan de Management Integrat, orientat spre protecţia şi menţinerea unei stări de conservare favorabilă a faunei şi habitatelor ariei protejate.

2. Evidenţierea fizică a limitelor sitului Natura 2000 ROSPA0032 Deniz Tepe.

3. Îmbunătăţirea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei asupra beneficiilor şi oportunităţilor generate din administrarea eficientă a ariei naturale protejate în vederea unei bune administrări a acesteia, precum şi asupra necesităţii conservării biodiversităţii.

4. Creşterea şi întărirea capacităţii instituţionale a custozilor sitului Natura 2000 Deniz Tepe.

Principalele activităţi prevăzute în cadrul proiectului pentru îndeplinirea obiectivelor sunt: elaborarea Planului de Management Integrat al sitului Natura 2000 Deniz Tepe şi al ariei naturale protejate de interes naţional Dealul Deniz Tepe, inventarierea, cartarea, evaluarea stării de conservare a speciilor de păsări, floră, mamifere, precum şi a habitatelor prioritare, de interes comunitar, pentru care a fost desemnat sit Natura 2000 şi elaborare studiilor, delimitarea în teren a limitelor sitului Natura 2000 ROSPA0032 Deniz Tepe, informarea şi consultarea tuturor factorilor interesaţi în elaborarea planului de management integrat, realizarea unei campanii de conştientizare privind importanţa conservării biodiversităţii în rândul grupurilor tinţă vizate de proiect, precum si informarea şi publicitatea privind proiectul.

Proiectul ”Elaborarea Planului de Management Integrat al sitului Natura 2000 ROSPA0032, ROSCI0067 Deniz Tepe şi al ariei naturale protejate de interes naţional Dealul Deniz Tepe (cod IV.70) şi îmbunătăţirea gradului de conştientizare publică privind importanţa conservării biodiversităţii” a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Tulcea la care a participat Andreea Hoefer (Asociaţia MaiMultVerde), managerul proiectului, şi Florin Palade, preşedintele Fundaţiei Eco-Pontica. Cu această ocazie a fost anunţată şi conferirea titlului de

Ambasadoarea sitului Natura 2000 Deniz Tepe este cântăreaţa Aylin Cadîr, care se va implica în activităţile din cadrul proiectului, susţinând astfel eforturile de protejare a biodiversităţii din această zonă.

Următoarele acţiuni din cadrul proiectului sunt: realizarea spaginii web a ariei protejate (www.deniztepe.ro), inventarierea, cartarea, evaluarea stării de conservare a speciilor de păsări, floră, mamifere şi a habitatelor prioritare de interes comunitar precum şi organizarea unei sesiuni de dezbatere publică cu reprezentanţii factorilor de interes şi ai comunităţii locale în procesul elaborării planului de management integrat.

Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Capital.ro
Avertismentul BNR pentru românii care preferă banii cash. Ce se întâmplă cu bancomatele
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Reducere la plata impozitelor pe 2025. Toți românii beneficiază de ea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a primit lovitura finală. Anunțul serii în România: Nu va putea candida în 2025
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Ministrul Educaţiei militează pentru un salariu de bază crescut pentru profesori
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”