„Rezităm. Deocamdată suntem bine. Suntem plini de adrenalină. Muncim de dimineaţă până seara în aceste combinezoane de protecţie pe care le purtăm pentru a ne proteja de mediul contaminat. Urmează să intrăm în secţia care deserveşte pacienţii contagioşi cu COVID”, a spus medicul militar colonel Daniel Ionuţ Derioiu.
Doctorul care gestionează conducerea militară a Spitalului Judeţean Suceava a explicat că specialiştii fac recunoaşteri pentru a implementa noi circuite epidemiologice.
„În zilele următoare vrem să facem ca acest spital să redevină funcţional pentru că pacienţii şi sucevenii se uită la noi cu speranţă şi nu dorim să le amăgim aşteptările”, a spus medicul.
Implicat în lupta împotriva coronavirusului, colonel Daniel Ionuţ Derioiu spune că se gândeşte mereu la familia pe care a lăsat-o acasă.
„Mă gândesc la famile în fiecare zi. Am lăsat acasă o familie minunată, o fiică şi pe soţia mea care sper că sunt bine şi pe această cale le transmit cele mai bune gânduri şi dragostea mea”, a spus colonel Derioiu.
Medicul militar colonel Daniel Ionuţ Derioiu a făcut un apel către toţi medicii din ţară.
„Vreau să fac un apel la toţi colegii medici şi toţi specialiştii în domeniul medical să fie alături de noi, să fie alături de pacienţi, să fie alături de populaţie şi să ajute la acest efort pentru numai împreună putem reuşi.
Este un efort colectiv, un efort supraomenesc şi trebuie să avem conştiinţa împăcată ca după ce trece această perioadă dificilă că am făcut tot ce am putut, tot ce ne-a stat în putere şi cu toate cunoştinţele noastre pentru a salva cât mai multe vieţi şi a reduce suferinţa cât mai multor concetăţeni”, a spus medicul militar care conduce Spitalul Judeţean Suceava.