Autorităţile se pregătesc să înceapă a doua etapă a vaccinării. Ce categorii vor fi imunizate

În etapa a doua va fi vaccinat personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora, dar şi angajaţi din mass-media şi clericii.
George Russo
08 ian. 2021, 12:51
Autorităţile se pregătesc să înceapă a doua etapă a vaccinării. Ce categorii vor fi imunizate

Autorităţile pregătesc a doua etapă de vaccinare, conform Strategiei Naţionale. Vor putea fi vaccinaţi cei care lucrează în domenii cheie, esenţiale, între care preşedintele, membrii Executivului, clericii, mass-media, scrie Mediafax.

Pentru pregătirea celei de-a doua etape a Strategiei de vaccinare împotriva COVID- 19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, Centrul Municipiului Bucureşti pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei, Nucleul Municipiului Bucureşti de Coordonare a Vaccinării fac demersuri pentru identificarea celor care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale, aşa cum sunt acestea prevăzute în H.G. nr. 1031/2020.

Autorităţile anunţă cine se va vaccina în etapa a doua

Astfel, în etapa a doua va fi vaccinat personalul-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora.

Poate fi vaccinat personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi al autorităţii judecătoreşti; personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază, şi anume: panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume; din uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; din centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; din unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; personal din unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; din noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; personal din comunicaţii, şi anume Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, radioul şi televiziunea naţionale; personalul din învăţământ şi creşe.

De asemenea, în etapa a doua se vaccinează personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unităţi medicale şi personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

În prima etapă de vaccinare împotriva COVID-19 s-a vaccinat personalul medical.

Citeşte şi: Un asistent medical din Constanța a făcut infarct la o zi după ce și-a făcut vaccinul anti-Covid-19

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul „groaznic”, dispărut acum peste 10.000 de ani, care a reapărut în aceste zile. La prima vedere pare drăgălaș, dar este foarte periculos. Mulți îl știu din celebrul serial Game of Thrones
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Cele trei combinații periculoase de vitamine. Medic: Trebuie luate separat
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Veste proastă pentru acești părinți. Vor avea o mare obligație
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Ce publicase pe Facebook românca Andreea Mottram, înainte să fie omorâtă de fiica ei adoptivă. „Problema este că...”
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
A murit Bogdan Teodorescu
MediaFlux
Dispar anumite pensii. Vârsta de pensionare va crește treptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card