O româncă şi-a vândut copilul pe 15.000 de euro unor tineri francezi. O româncă şi-a vândut copilul, un bebeluş născut în 2013. Şi asta de când micuţa avea doar câteva săptămâni. Anchetatorii francezi au fost informaţi imediat că o femeie dintr-o tabără de romi şi-a cedat copila în schimbul unei sume de bani şi au demarat cercetările.
Ancheta a scos la iveală detaliile tranzacţiei. Potrivit presei franceze, bebeluşul născut pe 29 mai 2013 a fost vândut de mama sa unui cuplu care nu putea să aibă copii. Ulterior, poliţiştii care au cercetat acest caz au descoperit 15.000 de euro ascunşi într-un cazan din coliba aflată în tabăra de romi din Champs-sur-Marne, o suburbie a Parisului.
Bunica fetei, Alina, a mărturisit sub jurământ că a fost contactată de o femeie, şi ea cu origini române, care ar fi fost, de fapt, intermediară.
„Femeia a venit în tabără şi mi-a spus că nu ne putem permite să avem un copil. Tot ea ne-a anunţat că un cuplu de francezi ar cumpăra un copil”, a declarat Alina.
În încercarea de a scăpa de acuzaţie, femeia a insistat că s-a răzgândit după ce a vândut copilul şi că ar fi încercat, însă fără succes, să-l recupereze.
Decizia în această cauză a venit abia în 2020 Surprinzător, judecătorul a absolvit-o de orice vină pe Ana, tânăra care şi-a vândut copilul. El a considerat că tânăra, minoră în acel moment, nu poate fi trasă la răspundere pentru că era instabilă psihic. Dacă Ana a fost absolvită de orice vină, mama sa, dar şi Melissa şi Victor, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la câte o jumătate de an de închisoare.
Cei doi au pierdut şi copilul cumpărat, care a ajuns la o altă familie. Avocatul care reprezintă actuala familie adoptivă a copilului a transmis că fetiţa, acum în vârstă de şapte ani, refuză să mai aibă de-a face cu părinţii ei naturali.
Citeşte şi: Drama trăită de Sofia Vicoveanca, în copilărie. A fost „vândută” de mama ei: „Fugeam şi mă ascundeam”