A murit Artemiu Șimonca. „Azi, 9 ianuarie 2021, la vârsta de 98 de ani, a plecat la oastea din ceruri Colonel Veteran de război, profesor, Artemiu Șimonca din municipiul Arad, participant activ la bătăliile din cel de al doilea Război mondial.
Citeşte şi: A murit veteranul de război Emil Veţeleanu. Avea 101 ani
Sunt foarte bulversat de această veste, am fost foarte apropiat de dumnealui, ne sunam la telefon, mergeam în vizita acasă, m-am simțit întotdeauna fericit în prezența sa, îi ascultam poveștile, amintirile. Se mândrea tot timpul cu familia dânsului, numeroasă și frumoasă, în special cu strănepotul dânsului, Ștefan, violonist în orchestra lumii, care ne-a făcut cinstea de a-l putea auzi cântând la monumentul de la Păuliș.
Eroul veteran de război, Artemiu Șimonca a fost un om în adevăratul sens al cuvântului, activ, prezent la multe activități organizate de administrația județului si a orașului Arad. Veteranii de război, atâția câți au mai rămas în viață, aduc un pios omagiu celui plecat dintre noi și transmit sincere condoleanțe familiei greu încercate. Rămas bun, eroul nostru!”, scrie colonel (r) Sandu Crișan, președintele Filialei ANVR „Zărandul” Arad, potrivit aradon.ro.
Artemiu Șimonca s-a născut în 1922 în județul Sălaj şi a absolvit, în 1944, Școala de Ofițeri de rezervă nr.4 din Arad, fiind avansat pe 24 ianuarie 1944 la gradul de sublocotenent. În septembrie același an, trupele horthiste au ocupat Aradul și se pregăteau să forțeze Valea Mureșului, cu ajutor german, sperând să ajungă în interiorul României. Detașamentul „Păuliș” a scris atunci istorie în Defileul Mureșului, oprind un inamic mult mai numeros și mai bine dotat.
Artemiu Șimonca a primit sarcina de a urmări acțiunile trupelor germane dislocate pe Aerodromul Arad. Cu ajutorul informațiilor valoroase furnizate de către tânărul soldat, Armata Română a reușit să cucerească Aerodromul și să captureze tehnică de aviație importantă.
De-a lungul celor 98 de ani de viață, Șimonca a fost ofițer al Armatei Române, dirijor al corului bisericii, profesor și director al Liceului Textil din Arad, potrivit sursei menţionate mai sus.