Potrivit România TV, în câteva secunde falşii-taximetrişti pot lipi câteva autocolante pe maşină şi astfel păcălesc statul, pentru că nu plătesc impozit. Şi clienţii sunt, însă, înşelaţi, deoarece nu se urcă în taxiuri adevărate. Cei care îşi transformă maşinile scapă fără închisoare.
„Măsura în aceste cazuri este pe lângă sancţiunea contravenţională care este în valoare de maxim 5.000 de lei şi suspendarea dreptului de folosire a maşinii pentru 6 luni”, a declarat Călin Lupşa, comisar şef Brigada Rutieră Bucureşti.
Taximetriştii, inventivi de fel, au mai găsit şi alte metode să fure statul, şi anume cu aprinzătoarele de bucătărie sau cu brichetele. Atunci când acestea sunt puse în apropierea aparatului de taxat, se şterge din memorie ultima înregistrare de pe afişaj, astfel că atunci când se tipăreşte ultima cursă apare doar suma încasată pentru plecare. Cursa adevărată apare totuşi în memoria fiscală, care are însă un regim special, însă poliţiştii nu pot s-o verifice la controalele pe care le fac.
„Acest aparat era folosit în dreptul aparatului de taxare. Astfel resetau aparatul şi suma era de pornire”, a precizat Andrei Codău, purtător de cuvânt Brigada Rutieră Bucureşti.
Nici clienţii nu scapă de „maimuţele” şoferilor de taxi, un dispozitiv care transmite comenzi aparatului de taxat şi astfel se majorează preţul cursei. Clientul trebuie să fie atent la aparatul de taxat pentru a observa dacă preţul sare în mod nejusticat.
„Vorbim de această aparatură care creşte artificial preţul călătoriei. E folosită noaptea când clienţii ies din club obosiţi sau sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu îşi dau seama că tariful creşte”, a adăugat Andrei Codău.
Aşa ajung unii clienţi să plătească pentru 10 kilometri chiar şi 50 de lei. De cealaltă parte, taximetriştii se apără şi spun că meseria lor nu e deloc bănoasă.
„Pe tariful de 1,39 nu se poate face taximetrie. Eşti un cerşetor. Să munceşti 14 ore şi să rămâi cu 50 de lei sau 1 milion la 14 ore de muncă”, spune un taximetrist.
În doar trei ore, poliţiştii au dat amenzi de 15.000 de lei.