Până atunci, începând de joi, 16 aprilie, retailerul spune vinde în cele 125 de magazine Altex și Media Galaxy, dar și online, circa 2 milioane de măști de protecție la prețul de 2,59 de lei bucata, tot fără adaos comercial. Până acum, în circa o săptămână, prin intermediul site-ului altex.ro s-au vândut aproximativ 3 milioane de măști de protecție, din stocurile mai vechi.
Acum însă, compania a comandat „direct din fabricile din China” alte circa 20 de milioane de măști, care vor ajunge în România, în containere transportate pe apă (transportul este considerabil mai ieftin), în a doua jumătate al unii mai. „Acestea vor ajunge pe piața din România, spre vânzare, prin intermediul Altex, la prețul de 1,5 lei bucata, fără adaos comercial, la finalul lunii mai, începutul lunii iunie”, spune firma românească de comerț.
„Prețurile vor începe să scadă treptat, atunci când volumul transporturilor de echipamente aduse cu vaporul în țară va crește semnificativ, în comparație cu cele care ajung în România cu avionul. Prin comparație, diferența de costuri de transport este semnificativă.
De asemenea, este de menționat faptul că Altex face toate eforturile să reducă prețul către consumatorul final, deși prețul de producție în China, este în creștere. Până acum, compania a cumpărat măști de la intermediari și din importuri proprii aduse cu avionul, ale căror costuri de transport sunt semnificativ ridicate.
De curând, am reușit să plasăm comenzi pentru încă 20 de milioane de măști cu standard FFP2, direct la fabricile din China. Acestea vor ajunge în România în a doua jumătate lunii mai, transportate pe vapor, în containere. Prețul de vânzare va fi de 1,5 lei bucata, fără adaos comercial. Facem tot posibilul să răspundem ambelor nevoi: cea care ține de urgență, și cea legată de preț. Vom avea grijă să existe un mix permanent între cele două necesități”, a declarat Dan Ostahie, fondator și CEO ALTEX România.