Virgil Musta, aveertisment pentru toţi românii înainte de Paşte: „Doresc să le transmit tuturor sărbători fericite cu multă lumină în suflet și să aibă înțelepciunea de a fi prudenți în ceea ce înseamnă menținerea distanței sociale pentru că mai ales persoanele care sunt la risc, persoanele cu boli cronice, persoanele în vârstă, în momentul în care nu păstrează această distanţă socială şi în izolare, există riscul de a face forme severe de boală. De altfel, ne confruntăm în ultima perioadă cu astfel de forme, tot mai severe, cu mortalitate crescută şi eu cred că e cel mai important, chiar dacă acest Paşte va fi puţin altfel decât alţi ani, să putem după el să avem bucurie în suflet şi nu tristețe”, a declarat Virgil Musta, citează pressalert.ro.
„În primul rând, este tentaţia de a te duce şi de a te aproviziona cu foarte multe lucruri. Această aprovizionare se face de obicei în locuri aglomerate, pentru că acum toată lumea se grăbeşte să se aprovizioneze de Paşte. Automat creşte riscul de contaminare, ca spaţiile magazinelor să fie mai contaminate, pentru că tot mai multă lume este fie purtătoare, fie bolnavă în forme uşoare şi nu sunt depistaţi şi izolaţi în spitale.
Apoi e tentaţia ca în momentul când sărbătoreşti Paştele, să te întâlneşti cu unul, cu altul, şi să nu păstrezi distanţa aceea de un metru, considerând că ţie nu ţi se poate întâmpla nimic sau persoana cu care te întâlneşti nu e contaminată. Din cauza etapei comunitare a acestei epidemii, orice persoană poate fi considerată la ora actuală contaminată, pentru că nu se ştie cu cine a luat contact, nu se știe dacă are formă uşoară sau asimptomatică de boală şi de fapt să fie contagioasă”, a completat el.
Virgil Musta a lansat recent și un apel către colegii săi să se gândească încă o dată și să înțeleagă că situația „nu este deloc de neconceput”. „Trebuie avut grijă doar la menajarea colegilor care intră în categoriile de risc și la care evoluția bolii poate fi mai severă”, spune acesta.
„Cred că, din păcate, foarte multă lume în acest moment a intrat în panică. Este o panică nejustificată. Au luat măsuri greșite. Se știe că există acest risc de a greși mai mult decât a face bine. Consider că nu este explicabilă și justificabilă atitudinea de a demisiona sau de a-și lua concediu. De fapt, nici nu știu cum poți să îți iei concediu, atâta timp cât pe o anumită perioadă se interzic concediile în rândul personalului medical.
Cred că o comunicare mai bună și o încredere mai bună în cei care organizează sistemele, dar și o organizare a sistemelor la locurile de muncă, ar putea rezolva problema. Eu nu cred că riscul de a te contamina este mai mare în spital, dacă respecți regulile, decât de a te contamina pe stradă, unde potențial orice persoană cu care te întâlnești poate fi pozitivă. Pe stradă nu ești pregătit pentru că nu ai echipamentele necesare pe care le ai la spital. De aceea, recomand colegilor mei să se mai gândească încă o dată și să înțeleagă că situația nu este deloc de neconceput și trebuie avut grijă doar la menajarea colegilor care intră în categoriile de risc și la care evoluția bolii poate fi mai severă. În rest, mai devreme sau mai târziu toată lumea va face boala”, a declarat medicul pentru PSnews.ro.
Virgil Musta a declarat că o explicație a faptului că mai multe cadre medicale s-au infectat este că aceștia nu au respectat procedurile, iar în unele părți acestea au lipsit. „Dacă ar fi fost împărțiți pe echipe, dacă ar fi avut circuite clare și ar fi beneficiat de echipamente de protecție, sunt convins că nu se întâmplau aceste lucruri”, spune medicul.
Potrivit medicului, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara există protocoale clare. „Lucrăm în echipe, astfel încât într-o secție nu va fi decât un medic un unul sau doi rezidenți și 3 asistente. Vin pe rând la serviciu. În cazul în acre unul se contaminează în echipă, nu ies toți din joc. Este eventual echipa respectivă, care este înlocuită cu altcineva”, a explicat acesta.
„Nu s-au respectat procedurile, nu au fost proceduri. Avem o obișnuință de a sta toți împreună, de a povesti, și acest lucru a contribuit la faptul că s-a contaminat atât de multă lume. Dacă ar fi fost împărțiți pe echipe, dacă ar fi avut circuite clare și ar fi beneficiat de echipamente de protecție, sunt convins că nu se întâmplau aceste lucruri.
Noi aici avem protocoale foarte clare. Lucrăm în echipe, astfel încât într-o secție nu va fi decât un medic un unul sau doi rezidenți și 3 asistente. Vin pe rând la serviciu. În cazul în acre unul se contaminează în echipă, nu ies toți din joc. Este eventual echipa respectivă, care este înlocuită cu altcineva. Avem protocoale foarte clare. Am împărțit spitalul în zone roșii, cu risc mare de contaminare, zone galbene, cu risc mediu și zone albe cu risc mic. În aceste zone există circuite speciale și echipamente pe care personalul trebuie să le poarte. Trebuie să respectăm aceste reguli și riscul de contaminare este mic. Noi în spital, până în momentul de față, nu am avut niciun cadru medical infectat”, a conchis acesta.