Peste 450.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România. Doar o treime au fost folosite până în prezent

Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a susţinut marţi o conferinţă de presă privind vaccinarea împotriva noului coronavirus în România.
Razvan Mihalascu
12 ian. 2021, 15:45
Peste 450.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România. Doar o treime au fost folosite până în prezent

Noi informaţii despre campania de vaccinare anti-COVID-19 în România au făcut făcute publice de dr. Valeriu Gheorghiţă.

„Astăzi, până la ora 12 erau vaccinare peste 9.000 de persoane. Au fost înregistrate 468 de reacţii adverse raportare, dintre care 191 de reacţii adverse sunt locale şi circa 277 reacţii generale”, a declarat dr. Gheorghiţă.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 în România. Câte doze s-au pierdut

„Din punct de vedere al numărului de pierderi, vorbim de 272 de doze, ceea ce reprezintă 0,16 la sută din numărul dozelor distribuite”, a spus preşedintele CNCAV.

„În ceea ce priveşte dozele recepţionate până în acest moment, până pe data de 11 ianuarie a fost primită cea de-a patra tranşă, în total fiind recepţionate 450.400 de doze”, a adăugat el.

Dr Gheorghiţă a mai spus că au fost distribuite circa 160.980 de doze.

„Practic au plecat din centrele de stocare către centrele de vaccinare, în momentul de faţă fiind vaccinate 134.000 de persoane”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Numărul triplu de centre de vaccinare anti-COVID în a doua etapă a campaniei de vaccinare. „La capacitate maximă peste 100.000 de persoane se pot vaccina în fiecare zi”

Dr. Gheorghiță a vorbit şi despre cum autorităţile pregătesc a doua etapă a campaniei de vaccinare.

„Din numărul de centre de vaccinare destinat unităţilor medicale pentru lucrătorii din sistemul medical şi social, astăzi se vaccinează din circa 235 de centre. Pentru a etapa a doua sunt identificate şi vor fi operaţionalizate 750 de centre, dintre care circa 100 de centre rămân deja din centrele din unităţile medicale.

Aceste 750 de centre vor avea circa 1.766 de puncte de vaccinare, ceea ce vor asigura la capacitate maximă peste 100.000 de persoane care se pot vaccina în fiecare zi”, a explicat medicul militar.

Cine se vaccinează în a doua etapă

„Pe lângă persoanele de peste 65 de ani, vorbim de persoane care sunt diagnosticate cu diabet zaharat, persoane cu obezitate, persoane cu boli cardiovasculare, boli cronice renale, boli pulmonare cronice, persoane cu boli onncologice, autoimune. De asemenea, persoane cu imunodepresii, inclusiv persoanele cu HIV, SIDA”, a spus dr. Gheorghiţă.

Preşedintele CNCAV a precizat că platforma privind programările de vaccinare va fi gata pe 15 ianuarie.

„De la ora 15 se va putea începe programarea persoanelor în etapa a doua în centrele de vaccinare care vor fi pregătite”, a spus medicul militar.

Programări pentru vaccinare la medicul de familie şi la call-center. Numărul la care te poţi programa

În cazul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, programarea se va face individual, prin medicul de familie şi prin serviciile de call-center.

„Vom avea un număr unic pe care-l vom avea la nivel naţional – 021.414.44.25. Sunând la acest număr, apelurile pot fi preluate în cele 42 de call-centere distribuite la nivelul fiecărui judeţ”, a explicat dr. Gheorghiţă.

O altă modalitate de programare este prin Direcţia de Asistenţă Socială din Primării sau prin intermediul aparţinătorilor care pot să-şi facă cont şi să înscrie până la maximum 10 persoane, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

În cazul persoanelor care au boli cronice, programarea se face prin intermediul medicului de familie.

„Dacă persoana respectivă nu are acces la un medic de familie sau nu are medic de familie, se poate face programare prin serviciul de call-center individual, pe pagina web, prin direcţia de Asistenţă Socială sau prin intermediul aparţinătorilor,” a afirmat dr. Valeriu Gheorghiţă.

Programarea pentru vaccinare anti-COVID în cazul persoanelor din serviciile esenţiale

„Pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale, programarea se face prin angajator şi atunci când angajatorul înscrie persoanele pe care le are angajate, beneficiarul poate să-şi stabilească după ce este validat de angajator, ziua şi centrul la care vrea să meargă să se vaccineze”, a spus preşedintele CNCAV.

Citeşte şi: Primele 14.000 de doze de vaccinul anti-COVID-19 de la Moderna ajung miercuri în România

„Peste 125.000 de români s-au vaccinat de la startul campaniei de imunizare anti COVID-19. Zero reacții adverse grave. Pentru că vaccinarea este sigură, eficientă și salvează vieți”, a anunţat marţi, Ministerul Sănătăţii, pe pagina  de Facebook.

Citeşte şi: Etapa a doua de vaccinare. Ce categorii de persoane intră în grupa de risc. Precizări de ultimă oră

În etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 este inclusă populaţia la risc. Comitetul de coordonare a campaniei de vaccinare a făcut precizări despre persoanele care se încadrează în grupa de risc.

a) Adulți cu vârsta peste 65 de ani;

b) Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Etapa a doua de vaccinare. Ce afecţiuni sunt considerate cronice
În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează următoarele afecțiuni:

  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
  • Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.

Lista lucrătorilor esenţiali care se vor vaccina în etapa a doua

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a precizat care sunt meseriile considerate esenţiale, care vor intra în etapa a doua a imunizării, după ce în prima au fost vizaţi lucrătorii din sistemul medical.

Pe lângă vârstnici şi pacienţi cu boli cronice, în etapa a doua de vaccinare vor intra personalul din mass-media, poştaşi, preoţi şi alte persoane care, prin natura meseriei, iau contact cu publicul zilnic.

Citeste si Unde se vor vaccina bucureştenii: puncte de vaccinare în spitale, dar şi în mall-uri, la Romexpo, la Circul Metropolitan şi Palatul Copiilor

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Capital.ro
Adevărul despre Cristela Georgescu. Cutremur în direct la TV: Nu sunt...
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția sarmalelor ca să iasă mult mai gustoase. De asta le ies mereu mult mai pufoase
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Iisus Hristos, între mit și realitate. Dezvăluiri științifice și istorice: „Imaginile tradiționale sunt în mare parte inexacte”
wowbiz.ro
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Veste bună pentru șoferi, la sfârșit de an. Va fi gratis în 2025. Decizia a fost luată
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Cât a ajuns să coste o porție de sarmale cu mămăligă și ardei iute la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei
Cancan.ro
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
StirileBZI
Cu cât vor fi indexate pensiile în ianuarie 2025! Vestea rea dată șeful Casei de Pensii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
substantial.ro
Răzvan Burleanu, sprijinit de FRF pentru un nou mandat în Consiliul FIFA
MediaFlux
VESTE TRISTĂ din REGATUL BRITANIC! E vorba despre REGELE CHARLES.
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Zodiile care vor avea un 2025 atipic. Surprizele încep încă din ianuarie