Părintele Visarion Alexa susţine vaccinarea: „Îl numeşti pe Hristos doctor, dar nu crezi în doctorul pe care tot Hristos l-a pus pe pământ? Actul medical este nobleţea lui Dumnezeu”

Unul dintre cei mai iubiţi preoţi din România, părintele Visarion Alexa, vorbeşte, într-o postare lungă pe Facebook, despre cum Dumnezeu, prin doctorii pe care i-a lăsat pe pământ, vine în ajutorul oamenilor dându-le vindecare. Preotul susţine, totodată, că se va vaccina împotriva coronavirusului pentru a nu-şi pune nici familia, nici enorişii în pericol.
Oana Anghel
12 ian. 2021, 16:42
Părintele Visarion Alexa susţine vaccinarea:
Părintele Visarion Alexa. Sursa FOTO: Facebook

Părintele Visarion Alexa susţine vaccinarea. Acesta este de părere că „vindecarea este un act divin, iar actul medical nu este altceva decât noblețea lui Dumnezeu„.

Preotul anunţă că se simte dator să le transmită credincioşilor informaţiile pe care le-a strâns şi el. Subliniază, însă, faptul, că nu va recomanda nimănui să se vaccineze sau să nu se vaccineze, pentru că fiecare om are dreptul de a alege.

„Argumentul vaccinării rămâne apanajul lumii medicale. Eu nu-i pot spune omului ce să facă, însă îl pot informa, pot pune la dispoziția sa ceea ce am primit din surse avizate, și îi pot spune ce voi face eu. Dar cred că orice om vaccinat sau nevaccinat are dreptul să intre în biserică.

Pandemiile au început cu virusuri și s-au încheiat cu vaccinuri.

Aici, pe pământ, noi trăim într-o vale a plângerii. Dumnezeu, la un moment dat, ne-a lăsat pentru un timp singuri, pentru că asta am vrut. Apoi, l-a trimis pe Fiul Său între noi, să ne învețe cum să ne descurcăm în lumea aceasta, cum să rămânem mereu cu Fața spre El, pentru a ne putea întoarce Acasă”, spune părintele Alexa.

Părintele Visarion Alexa susţine vaccinarea întrucât actul medical este „un act divin”

Duhovnicul este de părere că actul medical este expresia nobleţii lui Dumnezeu, „un act divin„, şi aminteşte cum însuşi Iisus a vaccinat un orb punându-i pământ pe ochi, ulterior omul recăpătându-şi vederea.

Citeste si ÎPS Teodosie alimentează controversele privind vaccinarea. „Extremismul nu e de bun augur: nici vaccinați-vă toți, nici nu vă vaccinați!”

„Ce s-a întâmplat acum pe pământ nu este, deci, ceva nou. Suferința a existat în valea plângerii dintotdeauna, și Însuși Domnul a venit între noi să ne scape de durere, de chin, dându-și, la urma urmei, și viața pentru lucrul acesta.
Omul luptă și el în fiecare zi cu suferința, iar actul medical nu este altceva decât noblețea lui Dumnezeu care încearcă să scoată suferința din viața noastră, să ne vindece.

Cu ghilimelele de rigoare, oare Iisus nu a vaccinat oameni? Să ne amintim Evanghelia care ne spune cum a luat tină (pământ, materie) și a pus pe ochii unui orb, vindecându-l. Așadar, materia, zidită de Dumnezeu și folosită de om, poate aduce tămăduire.

Vindecarea este, deci, un act divin. Medici competenți, studii întregi, istoria pandemiilor ne spun, ne arată că vindecarea oamenilor a venit și prin vaccinuri, prin acest act medical”, adaugă părintele Visarion Alexa.

Credinţa şi ştiinţa nu ar trebui să se excludă

Preotul evidenţiază faptul că Dumnezeu lucrează prin mâinile medicilor, că ştiinţa şi credinţa nu se exclud şi că mulţi medici au credinţa că ei doar tratează, dar că Dumnezeu este cel ce vindecă.

Credința și știința nu se exclud – preotul nu exclude medicul, și nici medicul, preotul – ci se completează, se îmbină în lucrarea lui Dumnezeu. Adesea auzim medici spunând: “Dragul meu, eu te tratez, Dumnezeu te vindecă!”/ “Atât am putut face eu, Dumnezeu poate face mai mult!”

Pentru noi, oamenii credincioși, Hristos este Marele Doctor. Așa Îl numim: “Doctorul și tămăduitorul sufletelor și al trupurilor noastre.” Cum, de vreme ce-L numești pe Hristos doctor, nu crezi în doctorul pe care tot Hristos l-a pus pe pământ să lucreze spre vindecarea ta?!”, se întreabă duhovnicul.

Preotul Alexa desluşeşte misterul presupusei prezenţe a celulelor de fetuşi avortaţi din vaccinul anti COVID

Preotul Visarion Alexa aduce în discuţie şi o altă temă controversată a zilelor noastre, aceea că vaccinurile împotriva coronavirusului ar conţine celule provenite de la fetuşi avortaţi. Acesta spune, însă, că un reputat imunolog a făcut precizarea că metoda care presupune utilizarea de celule de la fetuşi avortaţi nu mai este de actualitate.

„Am identificat zilele acestea câteva puncte pe care unii oameni credincioși- enoriași, preoți sau profesori de teologie- le ridică atunci când vine vorba despre acest subiect. Unul dintre acestea este faptul că vaccinurile nu respectă bioetica, pentru că, în alcătuirea lor au fost folosite celule provenite de la fetuși avortați.

L-am ascultat însă pe imunologul român Ștefan Dascălu, de la Universitatea Oxford, care spune că vaccinurile actuale nu conțin astfel de celule. Aprobă faptul că aceste celule se regăsesc în lumea medicală încă din 1960, însă nu se mai utilizează. Vorbim de un om performant în lumea medicală…”, subliniaza preotul.

Părintele Visarion Alexa susţine vaccinarea: „Mă voi vaccina pentru că nu vreau să dau boala enoriaşilor şi familiei”

Către finalul postării sale, părintele Visarion Alexa precizează că se va vaccina pentru a nu-şi pune în pericol familia şi enoriaşii şi subliniază importanţa orelor de religie „bine făcute” în şcoli, care ar trebui să-i înveţe pe elevi să înţeleagă realităţile lumii în care trăiesc şi să renunţe la atitudinea radicală vizavi de aceste realităţi.

Citeste si ÎPS Teodosie s-a răzgândit privind vaccinul anti-COVID. „Umblăm cu cunoștințe solide”

„Multă lume contestă ora de religie din curicula școlară, însă cred că o oră de religie bine făcută împiedică radicalizarea.
Ora de religie ar trebui să-l pregătească pe om să înțeleagă, din punct de vedere spiritual, realitățile lumii în care trăiește, astfel încât să nu se radicalizeze.

Această radicalizare s-a văzut, din păcate, acolo unde omul e slobod să spună orice. În mediul online. Am văzut-o pe pagini de internet intitulate ortodox, creștin, însă în spatele acelor pagini nu se află o instituție, nu se află cineva care își asumă ce spune.

Argumentul vaccinării rămâne apanajul lumii medicale. Eu nu-i pot spune omului ce să facă, însă îl pot informa, pot pune la dispoziția sa ceea ce am primit din surse avizate, și îi pot spune ce voi face eu.

Îi pot spune că mi-am vaccinat copiii cu vaccinurile din schema de vaccinare și că mă voi vaccina și eu împotriva acestei boli care a blocat lumea, care ne-a ținut departe unii de alții. Mă voi vaccina pentru că nu vreau nici să dau boala enoriașilor mei și nici să o duc acasă familiei mele, dar și pentru că aceasta este calea prin care ne putem relua viața de dinainte de această pandemie”, conchide părintele.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Capital.ro
Adevărul despre Cristela Georgescu. Cutremur în direct la TV: Nu sunt...
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția sarmalelor ca să iasă mult mai gustoase. De asta le ies mereu mult mai pufoase
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Iisus Hristos, între mit și realitate. Dezvăluiri științifice și istorice: „Imaginile tradiționale sunt în mare parte inexacte”
wowbiz.ro
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Spațiul Schengen, coșmar pentru români. Măsurile luate de mai multe state
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Cât a ajuns să coste o porție de sarmale cu mămăligă și ardei iute la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei
Cancan.ro
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
StirileBZI
Cu cât vor fi indexate pensiile în ianuarie 2025! Vestea rea dată șeful Casei de Pensii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
substantial.ro
Elena Lasconi: ‘USR își dorește să ajungă la guvernare’
MediaFlux
Franciza Floria – oportunitate de afaceri cu parfum de profit
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bill Gates: „Doar trei domenii vor supraviețui”. Inteligența artificială evoluează într-un ritm amețitor