Coronavirus Romania. ”Începând cu data de 22 aprilie a.c. pe teritoriul administrativ al Municipiului Timişoara, se instituie obligativitatea persoanelor de a purta mască şi mănuşi pe mijloacele de transport public şi în spaţiile închise ale structurilor publice şi private în care se desfăşoară relaţii cu publicul”, se arată în hotărârea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Timişoara.
Şi alte localităţi din judeţul Timiş au instituit obligativitatea purtării de măşti, şaluri, eşarfe, dar şi mănuşi, în spaţiile publice.
Alte 16 decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus au fost anunţate marţi seară, astfel că bilanţul a urcat la 498. Alte 306 cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 9.242.