Un asistent medical din Marea Britanie a fost depistat pozitiv cu Covid la o lună după ce fusese vaccinat

David Longden, în vârstă de 43 de ani, ar fi al doilea lucrător din cadrul sistemului de sănătate NHS din Marea Britanie care este infectat după vaccinare, relatează cotidianul The Sun.
George Russo
12 ian. 2021, 19:49
Un asistent medical din Marea Britanie a fost depistat pozitiv cu Covid la o lună după ce fusese vaccinat

Un asistent medical din Marea Britanie a fost testat pozitiv la coronavirus la o lună de la administrarea primei doze de vaccin. David Longden urma să primească rapelul, dar acesta a fost anulat în urma apariției bolii.

Longden a fost unul dintre primii care a primit prima doză de vaccin Pfizer în ziua în care a fost disponibil în Țara Galilor, pe 8 decembrie.

El a fost vaccinat cu prioritate întrucât lucrează în prima linie la un spital ocupat cu bolnavi de coronavirus. Acolo au fost organizate vaccinări pentru el și colegii săi, dar și persoanele peste 80 de ani, informează cotidianul britanic, citat de Stirileprotv.

Rapelul- cea de-a doua doză de vaccin- urma să-i fie administrată pe 5 ianuarie, dar nu a mai fost inoculat când Guvernul a decis să mărească intervalul de vaccinare între doze, pentru ca acestea să ajungă unui volum mai mare de populație.

Asistentul a fost testat pozitiv pe 8 ianuarie – cu trei zile de data în care urma să facă al doilea vaccin -, dar a observat simptome cu două zile înainte.

El a rămas izolat la locul său de muncă, Spitalul Princess din localitatea, Bridgend, Țara Galilor .

Guvernul a decis ca intervalul dintre vaccinări să fie mărit de la 21 de zile la trei luni, într-un plan controversat bazat pe mai multe opinii ale unor cercetători, care consideră că imunitatea primei doze ar dura până la trei luni.

Un asistent medical a fost infectat cu SARS-COV-2 la o lună de la vaccinare. Autorităţile vor să crească perioada pentru rapel

Compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech avertizează că eficienţa maximă a vaccinului său împotriva covid-19 este demonstrată dacă rapelul nu este întârziat – o strategie deja aplicată sau avută în vedere de mai multe ţări, cu scopul de a vaccina cât mai multe persoane, relatează AFP.

”Eficienţa şi securitatea vaccinului nu au fost evaluate în alte categorii de dozare” decât cele două injecţii efectuate la un interval de 21 de zile în cursul testelor clinice, a anunţat întreprinderea germană, care a dezvoltat împreună cu laboratorul american Pfizer primul vaccin autorizat în Statele Unite şi în uniunea Europeană (UE).

În contextul unor stocuri limitate de vaccin, Danemarca a anunţat luni că distanţează la şase săptămâni injectarea celor două doze.

Regatul Unit, care a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech înaintea UE, la începutul lui decembrie, lasă să treacă până la 12 săptămâni de la vaccinare la rapel.

”În acest fel vom putea să vaccinăm cât mai multă lume încă de acum”, a subliniat şeful Agenţiei daneze de Sănătate Søren Brostrøm, intervievat la postul public de televiziune TV2.

El a precizat că această analiză are la bază documentaţia prezentată de către alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech, care prevede efectuarea celei de a doua injecţii de la 19 până la 42 de zile după prima.

Citeşte şi: Coronavirus Germania: Restricţiile s-ar putea prelungi până în aprilie

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Lege importantă pentru șoferi, promulgată de Bolojan
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a fost murit după ce spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Atenție șoferi! Poliția Rutieră a declanșat vasta operațiune "Speed Marathon"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța