Majorare Pensii 2021. Ministrul Muncii spune cu cât cresc pensiile şi anunţă ajutor pentru „risc de sărăcie energetică”

Majorare pensii 2021. Întrebată dacă vor creşte pensiile în cursul acestui an, ministrul Muncii a precizat că acestea vor fi indexate "cel puţin cu rata inflaţiei, cum este şi firesc, de altfel”. 
Loredana Brumă
12 ian. 2021, 23:52
Majorare Pensii 2021. Ministrul Muncii spune cu cât cresc pensiile şi anunţă ajutor pentru
Majorare Pensii 2021. Ministrul Muncii spune dacă se măresc sau nu pensiile

Majorare Pensii 2021. Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, afirmă că şi-a propus ca în mandatul său „să scoată subiectul pensiilor din logica politică şi politicianistă”

„În 2021, am discutat cu primul ministru, şi cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului pentru 2021”, a declarat Raluca Turcan, marţi seară, la Digi 24.

Ea a explicat că cei mai mari contestatari ai PNL şi cei care au făcut cele mai multe „atacuri” pe acest subiect sunt „cei din PSD”, ea arătând că social-democraţii „niciodată nu au conceput” că majorarea pensiilor cu 40% poate fi suportată.

Citeşte şi Se schimbă formula de calcul la pensii. Cine va fi dezavantajat de noile modificări

Majorare Pensii 2021. Raluca Turcan, precizări importante pentru pensionari

Raluca Turcan a declarat că Legea 127 care ar urma să ducă la o creştere de 40% a pensiilor a fost publicată în Momitorul Oficial în 11 iulie 2019, însă pentru ca pensiile să poată fi recalculate şi implicit majorate ar fi fost nevoie de un ordin al ministrului Muncii, care să fie elaborat în 90 de zile începând din 11 iunie 2019 şi care să stabilească o evidenţiere a tuturor pensiilor astfel încât acestea să intre în procesul de recalculare.

„De la 11 iunie cu 90 de zile în plus ar fi însemnat 11 octombrie 2019, adică în timp ce PSD-ul era la guvernare, prim ministru era doamna Dăncilă, nici măcar nu-şi imaginau că Guvernul va fi demis.

Asta înseamnă că inclusiv în logica PSD-ului – cei care îi întărâtă în momentul de faţă pe pensionari, şi dacă vă uitaţi, pe toate ecranele spun cum ei vor binele pensionarilor şi alţii vor răul pensionarilor –  niciodată nu au conceput că această majorare poate fi suportată, mai ales că impactul este de 138 de miliarde de lei dacă ar fi să facem această majorare cu 40%”, a menţionat Raluca Turcan.

Citeşte şi Raluca Turcan: Există pensie specială de 78.636 lei, ar fi trebuit să fie 5.205 lei

Aceasta a subliniat că ţine, ca ministru al Muncii, la ideea de echitate şi că şi-a propus elaborarea unei noi legi a pensiilor care să ţină cont de acest principiu şi de cel al contributivităţii.

Turcan a mai declarat că miercuri, în şedinţa de Guvern va fi adoptată o Hotărâre privind indexarea cu 3,1% a valorii salariului minim, respectiv 70 de lei brut.

Raluca Turcan: Venim cu un set de măsuri care să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică

Ministrul Muncii a anunţat că Guvernul va dezbate miercuri un proiect de lege care prevede un set de măsuri menite să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică.

„Practic, este o lege care vizează protecţia consumatorilor vulnerabili ca urmare a creşterii preţurilor la facturile de energie electrică, de consum de gaze, de energie termică şi chiar pentru consumul de combustibili solizi. Aş putea spune că această idee a apărut chiar la începutul guvernării precedente.

Au existat grupuri de lucru şi nenumărate consultări pentru a contura un proiect de lege, însă la începutul anului, odată cu intrarea mea în mandat, intrând în plin în acest subiect al exploziei facturilor la energie, am reluat acest proiect, l-am dezbătut cu toţi partenerii sociali şi suntem în măsură să venim cu un set de măsuri care să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică.

Pentru că este un concept existent la nivelul Uniunii Europene, existent în viaţa de zi cu zi în România, conceptualizat într-o directivă a Uniunii Europene şi era cazul ca şi România să facă acest pas şi să-i apere pe cei care sunt afectaţi de aceste creşteri de preţuri”, a declarat Raluca Turcan, la Digi 24.

Ministrul a menţionat că există două tipuri de stimulente, unul pentru perioada sezonului rece, care se aplică procentual în raport cu anumiţi indicatori de referinţă, în funcţie de tipul de energie, dar şi un supliment pentru perioada din afara sezonului rece în care pentru consumul de energie electrică şi alte activităţi zilnice de consum să se primească un supliment diferenţiat în funcţie de tipul de energie.

„Vorbim de un proiect de lege  pe care îl lansăm mâine în şedinţa de Guvern. În şedinţa de Guvern intră mâine acest proiect de lege. Va fi transmis Parlamentului. Noi estimăm intrarea lui în vigoare la 1 septembrie 2021 şi pentru asta mi-aş dori ca Parlamentul să legifereze cât se poate de repede, să putem da şi normele metodologice, să reglementăm foarte clar cum se aplică, mai ales că avem mai multe tipuri de relaţie.

O dată, este acea relaţie între autorităţile locale şi comunitate pentru identificarea consumatorilor vulnerabili, după aceea este relaţia directă cu furnizorul. Iarăşi, un element demn de reţinut, este că această decontare se face direct la furnizor. Deci, omul nu primeşte în mână aceşti bani, ci decontarea se face în raport cu furnizorul şi se scade din preţul facturii”, a explicat Turcan.

 

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu și lideri PSD au călătorit cu avion privat la Madrid în 2022
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili