Cine este milionarul neamţ care îi va lua locul Angelei Merkel. Se va întoarce Germania cu 16 ani în urmă?

Friedrich Merz, un avocat milionar şi politician, în vârstă de 65 de ani, este considerat favorit pentru a deveni liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta) şi candidat pentru postul de cancelar al Germaniei.
Daniel Spătaru
13 ian. 2021, 09:45
Cine este milionarul neamţ care îi va lua locul Angelei Merkel. Se va întoarce Germania cu 16 ani în urmă?

Când Angela Merkel va demisiona din funcția de cancelar în luna septembrie a acestui an, va lăsa moştenire un partid conservator care a fost o forță politică de necontestată în ultimii 16 ani pe scena politică din Germania și care conduce în sondaje cu un impresionant avans de 15 puncte procentuale.

Și totuși, Uniunea Creștină Democrată (CDU) ar putea să-i mulțumească într-un mod inedit şi deloc măgulitor, prin alegerea ca succesor al său în fruntea partidului şi viitor lider pe unul dintre cei mai longevivi rivali politici ai săi, un om care reprezintă o întoarcere la trecutul pre-Merkel nu doar în ceea ce privește valorile ideologice, ci și stilul de conducere.

Avocatul milionar Friedrich Merz, care a fost demis de Merkel din funcţia de lider al grupului parlamentar al CDU în 2002, este favoritul partidului de centru-dreapta la alegerile federale din 28 septembrie 2021, care va decide cine îi va succeda lui Merkel în calitate de cancelar al Germaniei. SPD l-au desemnat drept candidat pe ministrul de finanțe, Olaf Scholz, iar Verzii sunt așteptați să îl prezinte pe unul dintre co-liderii Robert Habeck sau Annalena Baerbock.

Congresul CDU se va desfăşura online, vineri și sâmbătă, viitoarea conducere urmând să fie decisă de 1.001 de delegați din asociațiile locale, regionale și de stat ale partidului. Tipul de conservatorism de modă veche adoptat de Merz i-a adus acestuia admiratori nu doar printre delegații experimentați, ci și pe politicienii mai tineri ai CDU, precum președintele filialei din Hamburg, Christoph Ploß, care are 35 de ani: „În ultimii ani am văzut o polarizare spre marginile spectrului politic. Sub Merz, această polarizare ar fi mutată în centru”, a spus acesta, pentru The Guardian.

Citeşte şi Angela Merkel critică închiderea conturilor de social media ale lui Trump: „Poate interfera cu libertatea de exprimare”

Criticii spun însă că lucrurile de care vorbeşte Merz sunt un miraj. În ceea ce privește Europa, poziția sa a fost „constantă și ambiguă din punct de vedere tactic”, a declarat Lucas Guttenberg, director adjunct al think-tank-ului Jacques Delors Center. Mai mult, dacă Merz iese triumfător în votul de sâmbătă, analiştii şi rivalii politici consideră că sunt riscuri foarte mari ca CDU să piardă alegerile din septembrie şi să treacă în opoziţie. Multe se pot schimba însă până atunci, iar Merz este perceput un excelent orator. El abordează cu plăcere şi teme mari de politică externă, prezentându-se ca un adevărat bărbat de stat. „Mă gândesc noaptea la Germania – 10 teze cu privire la starea naţiunii” s-a intitulat un discurs al său, pe care l-a susţinut anul trecut în Bavaria. În acel discurs Merz a pledat pentru menţinerea unei alianţe strânse cu ţările UE şi cu SUA.

La funcţia de preşedinte al CDU şi implicit de cancelar după încheierea actualei legislaturi aspiră şi premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, Armin Laschet, un apropiat al Angelei Merkel. Acesta a stârnit însă controverse la conferința de securitate de la München, de anul trecut, când a insistat să vorbească în germană la o dezbatere în limba engleză despre viitorul UE. Până în 2010, Laschet a fost ministrul Integrării în guvernul regional al NRW. Promovând o politică liberală de integrare a străinilor, Laschet şi-a atras adversitatea cercurilor conservatoare din CDU, care l-au poreclit, în batjocură, „Armin al turcilor”. În repetate rânduri, Laschet a pledat pentru recunoaşterea de către Germania a religiei islamice, ceea ce i-ar conferi acesteia un statut juridic asemănător bisericilor creştine şi comunităţilor evreieşti.

Nu există o limită constituțională pentru cât timp poate rămâne un cancelar german în funcție, însă Angela Merkel a declarat în repetate rânduri că nu îşi doreşte un al cincilea mandat, mesaj pe care l-a reiterat în discursul său de Anul Nou televizat de acum două săptămâni.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
AUR își schimbă poziția: susține pe Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului