Actriţa Ursula Andress, cea mai celebră fată Bond, sărbătorită la Berna

Ursula Andress, una dintre cele mai celebre fete Bond, a fost sărbătorită cu o gală organizată la Berna, sâmbătă seară, la care a participat un invitat surpriză, şi anume Roman Polanski, transmite AFP.
Romania TV
04 nov. 2012, 11:09
Actriţa Ursula Andress, cea mai celebră fată Bond, sărbătorită la Berna

Prezenţa regizorului franco-polonez a fost păstrată secretă, el fiind unul dintre ultimii care au călcat pe covorul roşu al evenimentului, după cum a constat un fotograf al agenţiei France Presse, scrie agerpres.ro.

Imaginea actriţei elveţiene în bikini, purtând un cuţit de scafandru la centură, constituie una dintre cele care sunt imediat asociate cu epopeea cinematografică a spionului Majestăţii Sale, ce a împlinit de curând o jumătate de secol.

Ursula Andress avea 26 de ani când a interpretat-o, în 1962, pe Honey Ryder în ‘Dr. No’, prima peliculă din această sagă cu încasări la nivel mondial de peste 5 miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro) până în prezent.

Actriţa s-a născut, la 19 martie 1936, în localitatea Ostermundigen din cantonul Berna, capitala elveţiană dorind să-i aducă un omagiu cu prilejul unei gale la care au participat circa 260 de invitaţi.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster