Analiza lui Vosganian: Votul uninominal duce la degradarea politicii şi la decăderea umană

Varujan Vosganian pune la zid sistemul de vot uninominal într-o analiză postată duminică pe blogul său. Conform vicepreşedintelui liberal, uninominalul duce la degradarea politicii şi chiar la decăderea umană.
Romania TV
04 nov. 2012, 13:04
Analiza lui Vosganian: Votul uninominal duce la degradarea politicii şi la decăderea umană

„Votul uninominal, în loc să aducă o îmbunătăţire a vieţii noastre politice, a contribuit la degradarea acesteia. Nicicând nu am fost martori ai trădărilor de tot felul, al negoţului pentru obţinerea de candidaturi şi pentru obţinerea de voturi ca în ultimii patru ani.  Nu cred că exagerez spunând că, faţă de listele iniţiale, validate în Parlament, cel puţin 80 de parlamentari s-au mutat de colo-colo, de la un partid la altul, ba chiar, uneori, cu dus-întors”, scrie Vosganian.

Vicepreşedintele PNL susţine că partidele politice au acceptat votul uninominal în urma ,,uriaşei presiuni” a opiniei publice şi a campaniilor de presă, precizând totodată că nici clasa politică, nici alegătorii nu sunt însă pregătiţi pentru acest tip de vot:

„Unii spun că varianta de vot uninominal aleasă e de vină. Cealaltă formulă, în care câştigătorul ia totul, a fost respinsă de Curtea Constituţională. Vă imaginaţi că, într-o astfel de variantă, USL ar fi câştigat, fără nicio problemă, peste 80% din mandate, UDMR s-ar fi înjumătăţit, ARD abia ar fi încropit grupuri parlamentare, iar partidul DD ar fi fost pe nicăieri”.

În opinia lui Vosganian, votul uninominal a reuşit să scumpească teribil lupta electorală. „Cred că faţă de 2004, cheltuielile  însumate ale tuturor candidaţilor sunt de patru-cinci ori mai mari. Înainte erau două capete de listă, acum, practic, fiecare candidat e în fruntea listei, ceea ce necesită cheltuieli suplimentare de imagine”, afirmă vicepreşedintele PNL, adăugând că „mita electorală, prin personalizarea candidaţilor, a căpătat proporţii considerabile şi s-a diversificat până la hilar”:

„Candidatul nu livrează alegătorilor idei şi modele de comportament, ci saltele, treninguri, ceasuri electronice din plastic, fesuri, fulare, mănuşi, şorţuri pentru gospodine, genţi cu rechizite, pantofi, bocanci de iarnă (stângul înainte de alegeri şi dreptul după, numai în caz de căştig, altminteri alegătorul rămâne doar cu ţopăiala), godaci, curcani, pui zburaţi, peşte, ulei, zahăr, orez (vestitul UZO), pelerinaje la mănăstiri etc.etc. Tejghelele electorale sunt ticsite cu marfă, cel mai adesea de provenienţă chinezească, atunci când e vorba de îmbrăcăminte, şi de provenienţă ocultă, atunci când e vorba de alimente. Cum bine vă imaginaţi, negoţul electoral este exceptat de la plata TVA”.

Concluiza analizei lui Vosganian: „cea mai tristă consecinţă a votului uninominal este decăderea umană”.

„Candidaţii nu sunt, adesea, printre liderii politicii locale. Unii dintre ei ajung, prin mecanismul votului, din întâmplare în Parlament.  Neavând o carieră politică nici în spate, nici înainte, obiectivul lor este acela de a-şi maximiza mandatul. Ceea ce presupune, obligatoriu, situarea de partea puterii”, subliniază liberalul.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster