Rareș Bogdan: „Cea mai mare preocupare în Parlamentul European este să nu se întâmple în Europa ce s-a întâmplat pe reţelele sociale din SUA”

Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat miercuri că, în acest moment, una dintre principalele preocupări din Parlamentul European se referă la modul în care se poate acționa astfel încât în Europa să nu se poată întâmpla ceea ce s-a întâmplat pe marile rețele sociale din Statele Unite.
George Russo
13 ian. 2021, 22:24
Rareș Bogdan:

Rareş Bogdan a făcut declaraţia în contextul suspendării conturilor de pe rețelele sociale în cazul președintelui american în exercițiu, Donald Trump, după violențele de la Capitoliu, iar îngrijorarea eurodeputaților este legată de posibilitatea ca astfel de măsuri să poată fi luate și în spaţiul UE.

”Deocamdată discutăm în grupul PPE. Practic, cea mai mare preocupare în Parlamentul European, în momentul ăsta, pe lângă chestiunile legate de COVID și finanțări, este legată, culmea, despre cum în Europa să nu se poată întâmpla ceea ce s-a întâmplat pe marile rețele sociale din Statele Unite.

Sigur, semnalul de alarmă l-a tras ultima reglementare Twitter și Facebook, cu privire la Donald Trump, dar este o chestiune care ridică semne de întrebare cu privire la forța pe care anumiți CEO ai unor mari rețele de comunicații în zona social media le au în acest moment și dacă – nu vorbim de personajul Trump, nu vorbim de comportamente – un CEO de companie, că se numește Twitter, Facebook, Instagram, YouTube, poate să acționeze în felul în care a acționat Mark Zuckerberg în momentul în care a șters un cont cu 77 de milioane de urmăritori”, a declarat Rareș Bogdan la B1TV.

Rareş Bogdan, în acord cu mari personalităţi politice europene

Rareş Bogdan a amintit, în acest context, și de faptul că în ultimele zile mai mulți lideri europeni s-au pronunțat pe acest subiect, dezaprobând măsurile luate de giganții din zona tehnologiei.

”Au fost poziții foarte dure, venite și de la Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene cu Marea Britanie pe Brexit, și de la Angela Merkel și de la foart mulți lideri europeni. Una dintre discuțiile pe care le vom avea va fi legată de această chestiune, astfel încât în Europa să nu se poată întâmpla astfel de acțiuni, deci să fie o reglementare la nivel european”, a adăugat Rareș Bogdan.

La începutul acestei săptămâni, cancelarul german, Angela Merkel, a transmis că decizia Twitter și Facebook de a închide conturile lui Donald Trump este una ”problematică”.

“Cancelarul consideră că închiderea definitivă a conturilor unui președinte ales este o chestiune problematică”, a spus purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert.

Reacții similare au venit și din partea politicienilor francezi. Ministrul Economiei din Hexagon s-a declarat ”șocat” de decizia giganților IT.

„Oligarhia digitală este una dintre amenințările care planează asupra statelor și democrațiilor”, a denunțat Bruno Le Maire. Reglementările de acest fel sunt necesare, dar ar trebui să aparțină poporului suveran, statului și sistemului judiciar, a spus ministrul francez al finanțelor.

Citeşte şi: Asalt la Capitoliu. Unul dintre bărbaţii acuzaţi că au intrat în sediul Congresului s-a sinucis

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la casă! Amendă de 5.000 de lei sau închisoare de la 1 la 5 ani. Este ilegal
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Prima înregistrare audio din istoria. A cui era vocea
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noi reguli pentru anvelope. Devine obligatoriu începând cu 15 Aprilie. Se dau amenzi usturătoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”