PCAST consiliează Casa Albă în probleme critice legate de securitatea și economia Statelor Unite ale Americii, inclusiv în ceea ce privește politici legate de viitorul muncii, avansurile tehnologice şi ştiinţifice ale Statelor Unite şi segmentul de cercetare dezvoltare al statului.
Citește și: O româncă a fost numită director la MIT, cel mai bun institut tehnic din SUA
„Sunt onorată să îmi pot aduce perspectiva de informatician acestui grup, într-un moment în care multe dintre problemele care implică inteligenţă artificială şi computer science ridică întrebări importante în ţară şi în lume, atât ştiinţifice, cât şi legate de metode”, a spus Daniela Rus, citată de MIT News.
Daniela Rus este profesor de inginerie electrică şi informatică în cadrul MIT, precum şi prodecan pentru cercetare în cadrul Stephen A. Scharzman College of Computing – una dintre cele mai prestigioase instituţii de cercetare din lume în domeniul computerelor.
Cercetările ei în robotică, inteligenţă artificială şi data science se concentrează în primul rând pe dezvoltarea ştiinţei şi ingineriei din spatele autonomiei – având ca scop pe termen lung să contribuie la un viitor în care roboţii sunt integraţi în viaţa cotidiană pentru a ne ajuta atât fizic, cât şi psihic.
Aplicaţiile muncii ei s-au transmis până acum în transporturi, manufactură, medicină şi planificare urbană.