CCR a respins joi, cu majoritate de voturi, sesizarea formulată de partidul AUR privind alegerea lui Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
„În şedinţa din data de 14 ianuarie 2021, Curtea Constituţională a examinat, în cadrul controlului constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.71/2020 pentru alegerea Preşedintelui Camerei Deputaţilor, obiecţie formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor. În urma deliberărilor, Curtea, cu majoritate de voturi, a respins sesizarea, ca inadmisibilă. Decizia este definitivă şi general obligatorie”, arată un comunicat de presă al CCR, conform News.ro.
Noul Parlament a fost convocat în data de 21 decembrie. După depunerea jurământului de către deputaţi, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat ca şedinţa de plen să fie prelungită pentru alegerea preşedintelui Camerei.
Reprezentanţii AUR s-au opus acestui demers, iar preşedintele de şedinţă, reprezentant al Alianţei pentru Unirea Românilor, a închis lucrările plenului şi a plecat de la tribună. După mai multe discuţii în contradictoriu, reprezentanţii AUR au părăsit sala.
Ulterior, şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, iar preşedinte de şedinţă a fost un alt decan de vârstă – Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale – şi au fost aleşi preşedintele Camerei şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.
În urma votului, preşedintele PNL Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor cu 179 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alfred Simonis, susținut de PSD, a obținut doar 110 voturi.
„Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei, la 2,00 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale”, spunea copreşedintele AUR George Simion în 22 decembrie.
Citeşte şi: Liderul AUR, George Simion, aruncă bomba: Klaus Iohannis ține în lesă conducerea PSD